Criză Turcia. Rata inflaţiei depăşeşte 75%

Rata anuală a inflaţiei în Turcia a accelerat mai mult decât se estima luna trecută, dar analiştii se aşteaptă la o atenuare în următoarele luni, în urma majorării dobânzilor, transmit Reuters şi Bloomberg.
AGERPRES - lun, 03 iun. 2024, 15:37
Criză Turcia. Rata inflaţiei depăşeşte 75%

Conform datelor publicate luni de Institutul de Statistică (TurkStat), inflaţia a accelerat la 75,45% în mai, după ce în aprilie se înregistrase un nivel de 69,80%. În ritm lunar, rata inflaţiei a fost de 3,37% luna trecută, de la 3,18% în aprilie. Ambele date depăşesc estimările analiştilor, scrie Agerpres.

Autorităţile se aşteaptă ca la finalul anului rata anuală a inflaţiei în Turcia să se situeze la 38%, ceea ce ar reprezenta al şaselea cel mai rapid ritm de creştere din lume, conform FMI.

O disciplină fiscală mai mare şi continuarea înăspririi politicii monetare ar trebui să ducă la creşterea dobânzii bondurilor guvernamentale, după ce se va realiza „o îmbunătăţire a aşteptărilor inflaţioniste”, a apreciat Tufan Comert, director în cadrul BBVA la Londra.

Avansul inflaţiei din mai vine pe fondul creşterii preţurilor în domeniul educaţiei, a costurilor cu locuinţele şi la restaurante, conform TurkStat.

Ministrul de Finanţe, Mehmet Simsek, a dat asigurări că „cea mai dificilă perioadă s-a încheiat” şi de luna aceasta se va înregistra o atenuare. El a scris într-o postare pe platforma X: „Perioada de tranziţie în lupa contra inflaţiei s-a încheiat, intrăm într-un proces de dezinflaţie”.

Analiştii se aşteaptă şi la o încetinire a creşterii PIB-ului Turciei în următoarele luni, pe fondul înăspririi politicii monetare şi al inflaţiei ridicate, care afectează activitatea economică.

Pentru acest an, analiştii estimează un avans de 3,15% al economiei turce, în timp ce Guvernul se aşteaptă la o expansiune de 4%. Anul trecut, PIB-ul Turciei a crescut cu 4,5%.

Te-ar mai putea interesa și
Pepenele românesc, la control pentru determinarea reziduurilor de pesticide
Pepenele românesc, la control pentru determinarea reziduurilor de pesticide
Autoritatea Naţională Fitosanitară (ANF) va verifica pepenele românesc, începând de luni, 8 iulie, în cadrul unor acţiuni de control pentru determinarea reziduurilor de pesticide la legumele......
Alegeri legislative anticipate în Franţa: rata de participare la ora locală 12:00, cea mai ridicată din 1981
Alegeri legislative anticipate în Franţa: rata de participare la ora locală 12:00, cea mai ridicată din 1981
Rata de participare la turul doi al alegerilor legislative anticipate din Franţa a crescut duminică la prânz (10:00 GMT), ...
Testările toxicologice în afara sistemului medico-legal ar putea duce la rezultate interpretabile şi ar deschide cutia Pandorei a probațiunii judiciare, spune forul medicilor legişti
Testările toxicologice în afara sistemului medico-legal ar putea duce la rezultate interpretabile şi ar deschide cutia ...
Stabilirea prezenţei substanțelor psihoactive în organismul şoferului se va putea face și în laboratoarele de specialitate ...
Christine Lagarde (BCE): Fondul de redresare al UE a început să îşi arate influenţa benefică asupra economiei
Christine Lagarde (BCE): Fondul de redresare al UE a început să îşi arate influenţa benefică asupra economiei
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a afirmat că Fondul de redresare al UE - NextGenUE - se dovedeşte ...