Top constructori autostrăzi: Ozaltin, Dimex 2000 si UMB au avut cele mai mari progrese în aprilie

Turcii de la Ozaltin domină clasamentul constructorilor de autostrăzi, după progresele de pe marile șantiere de infrastructură rutieră înregistrate în luna aprilie. Pe podium se mai află bistrițenii de la Dimex 2000 și grupul băcăuan UMB.
Anemona Andone - joi, 06 iun. 2024, 22:21
Top constructori autostrăzi: Ozaltin, Dimex 2000 si UMB au avut cele mai mari progrese în aprilie

Ozaltin a înregistrat în aprilie cel mai mare progres de pe șantierele de autostrăzi și drumuri expres din România, de peste 14 puncte procentuale. Ocupantul primului loc a realizat aproape un sfert din lucrările care au rămas de finalizat din tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12), început de alt constructor. De altfel, acest tronson al DEx12 ar putea fi gata în 2024, potrivit estimărilor oficialilor de la Transporturi.

Pe a doua poziție s-a situat Dimex 2000, cu un avans de 8,65 puncte procentuale pe șantierul Drumului Expres Turda – Tureni (DEx4), la șase luni după ultima raportare. Compania cu sediul în județul Bistrița Năsăud a realizat până în aprilie circa 14% din lucrările aferente noului drum. Cele mai recente date vehiculate în spațiul public indică însă un stadiu actual mult mai avansat al lucrărilor pe acest șantier, de 28%.

Podiumul este completat de grupul UMB, care a înregistrat un progres de 6 puncte procentuale la „cocoașa de la Focșani”. Lotul 4 Mândrești Munteni – Focșani este și cel mai avansat lot UMB din A7, fiind realizat în proporție de 39% în aprilie.

autostraziPe următoarea poziție în topul constructorilor de autostrăzi s-a situat Aktor, care a avansat cu peste 5 puncte procentuale pe lotul 3 Sud din Autostrada Bucureștiului (A0). După ce a ajuns la un stadiu de aproape 65% în aprilie, compania de construcții din Grecia a reiterat că va termina lucrările pe acest lot în septembrie 2024.

Mai departe, Porr Construct a raportat un progres de 4,38 puncte procentuale pe secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu – Pitești (A1). Lucrările ce includ și primul tunel din autostrada transcarpatică sunt realizate în proporție de aproape o treime.

Clasamentul constructorilor de autostrăzi continuă cu asocierea Pizzarotti – Retter, care în aprilie a avut un avans de 3,2 puncte procentuale pe lotul 1 Dumbrava – Mizil al A7 Ploiești – Buzău. Lucrările pe acest lot, ce ar trebui finalizat în 2024, au ajuns la pragul de 60%.

Autostrăzile UMB

Mai departe, urmează grupul UMB cu progrese de la 3 puncte procentuale la 1,7 puncte procentuale pe loturi din A7 și pe Drumul Expres Brăila – Galați.

Și constructorul italian WeBuild a raportat la rândul său un avans de 2,05 puncte procentuale pe șantierul secțiunii 5 Curtea de Argeș – Pitești. Lucrările pe acest tronson din A1 Sibiu – Pitești sunt realizate în proporție de 67%.

Pe restul șantierelor monitorizate, fie nu au fost raportate progrese, fie acestea au fost mai mici de 2 puncte procentuale.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...