ANAF a aplicat sancţiuni contravenţionale de peste 171 milioane de lei, în urma controalelor antifraudă desfăşurate în ianuarie-mai

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a efectuat, în primele cinci luni ale acestui an, peste 11.000 controale antifraudă, cu implicaţii fiscale în creştere cu 26%, de la 986,51 milioane de lei la 1,24 miliarde de lei, a anunţat, luni, Ministerul Finanţelor.
AGERPRES - mar, 04 iun. 2024, 08:25
ANAF a aplicat sancţiuni contravenţionale de peste 171 milioane de lei, în urma controalelor antifraudă desfăşurate în ianuarie-mai

Sancţiunile contravenţionale (amenzi şi confiscări) au crescut cu 163% de la 65 milioane lei la 171 milioane lei.

Potrivit sursei citate, în perioada ianuarie – mai 2024, s-au realizat 9.393 inspecţii fiscale, pentru care au fost stabilite sume suplimentare în valoare de 1,29 miliarde de lei, în creştere cu aproximativ 10% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2023, când s-au realizat 8.608 inspecţii, pentru care au fost stabilite sume suplimentare în valoare de 927,71 milioane de lei.

„Aceste rezultate nu sunt întâmplătoare, ci sunt rodul unei strategii bine structurate de gestionare a riscului fiscal şi de revizuire a proceselor interne. Angajamentul nostru este clar: prin intermediul digitalizării ne rafinăm activitatea pentru a ne asigura că sistemul fiscal românesc este echitabil şi eficient, sprijinind dezvoltarea economică durabilă a ţării”, a transmis ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

În perioada ianuarie-mai s-au emis 8.240 notificări de conformare, pentru riscuri fiscale estimate de 3,075 miliarde de lei, o creştere de aproximativ 202% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2023, când s-au transmis 2.724 notificări de conformare, pentru riscuri fiscale estimate de 238,14 milioane de lei.

De asemenea, s-au realizat 11.150 verificări documentare, pentru care au fost stabilite sume suplimentare în valoare de 329,087 milioane de lei, în creştere cu aproximativ 10% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2023, când s-au transmis 10.186, pentru care au fost stabilite sume suplimentare în valoare de 313,61 milioane de lei.

Potrivit Ministerului Finanţelor, în vederea creşterii conformării la declarare a contribuabililor, ANAF, prin structurile de control fiscal, desfăşoară în prezent, două tipuri de acţiuni care presupun interacţiunea de la distanţă cu contribuabilul. Astfel, una dintre acţiuni se referă la emiterea Notificării de conformare, care reprezintă un document prin care organul de inspecţie fiscală transmite contribuabililor/plătitorilor prezumtivi a fi selectaţi pentru efectuarea inspecţiei fiscale riscurile fiscale identificate, în scopul reanalizării situaţiei fiscale şi îndeplinirii obligaţiilor fiscale conform prevederilor legale, ori a clarifica riscurile fiscale notificate, după caz.

Cea de-a doua acţiune vizează efectuarea de acţiuni de verificare documentară, care constau în realizarea unei analize a situaţiei fiscale a contribuabilului/plătitorului, pe baza documentelor existente la dosarul fiscal al contribuabilului/plătitorului, precum şi pe baza oricăror informaţii şi documente transmise de terţi sau deţinute de organul fiscal, care au relevanţă pentru determinarea situaţiei fiscale.

Contribuabilii cu risc fiscal ridicat sunt supuşi acţiunilor de control fiscal, respectiv: inspecţia fiscală în cazul contribuabililor care, urmare Notificării de Conformare, nu corectează şi nu clarifică riscurile fiscale pentru care au fost notificaţi şi controlul antifraudă în cazul contribuabililor pentru care există indicii de evaziune fiscală

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată Brașov – Sighișoara: „Cârtițele” Eleni și Varvara, oprite forțat din cauza unor condiții fizice imprevizibile
Calea ferată Brașov – Sighișoara: „Cârtițele” Eleni și Varvara, oprite forțat din cauza unor condiții ...
"Cârtițele" Eleni și Varvara, care sapă cele două fire ale Tunelului Ormeniș de 7,1 kilometri de pe traseul liniei de cale ferată Brașov - Sighișoara, au fost oprite forțat luna trecută,......
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Tranzacțiile cu unități individuale au fost mai multe anul acesta decât în 2023. Creșterea este de 8% pentru primele ...
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica Moldova
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica ...
Piața ambalajelor flexibile din România s-a dublat în ultimii zece ani și a ajuns la circa 250 milioane de euro, urmând ...
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după ...