Mergi în Bulgaria? Preţurile în sezonul turistic de vară cresc moderat comparativ cu anul trecut – Novinite

Sezonul turistic de vară din Bulgaria a început, iar hotelurile de la Marea Neagră îşi primesc deja oaspeţii. O chestiune arzătoare în mintea tuturor este cât va costa un sejur la mare anul acesta, informează Novonite.
AGERPRES - mar, 04 iun. 2024, 13:25
Mergi în Bulgaria? Preţurile în sezonul turistic de vară cresc moderat comparativ cu anul trecut - Novinite

Conform oficialilor din sectorul turismului, deşi preţurile cresc moderat comparativ cu anul trecut, raportul calitate-preţ în Bulgaria rămâne competitiv faţă de ţările vecine, scrie Agerpres.

Pachetele turistice pentru o săptămână la ţărmul Mării Negre au crescut cu 3% – 15% comparativ cu 2022. Evoluţia vine pe fondul creşterii costurilor operaţionale pentru hotelieri şi resorturi. Cel mai semnificativ avans al preţurilor se observă în iulie şi în august, deşi unele unităţi au reuşit să menţină un nivel apropiat de cel din 2023.

Pentru o familie alcătuită din trei membri, o vacanţă de şapte zile la ţărmul bulgar al Mării Negre ar putea costa între 2.000 leva (1.023 euro) şi 7.000 leva (3.580 euro), în funcţie de locaţie şi categoria hotelului.

Hotelierul Stella Deyanova crede că piaţa nu poate susţine preţuri mai ridicate şi previzionează că actualul nivel s-ar putea modifica. În pofida majorărilor, vacanţele în ţările vecine Grecia sau Turcia încă sunt mult mai scumpe.

În timp ce o şedere de o noapte cu regim all-inclusive pentru o persoană în timpul vârfului de sezon ar putea costa aproximativ 120-125, chiar 130 euro în Bulgaria, un nivel similar în ţările vecine ar putea costa aproximativ 100 euro.

Pentru a atrage vizitatori în iunie, când preţurile sunt mai scăzute decât în iulie şi în august, hotelierii oferă diverse facilităţi, cum ar fi servicii de spa şi transfer gratuit pentru călătorii individuali. Chiar şi cu aceste discounturi, Bulgaria rămâne o destinaţie mai accesibilă comparativ cu alte ţări din Europa, susţine Slava Kennett, o familie norvegiană care a vizitat în mod regulat Bulgaria în ultimul deceniu.

Industria se aşteaptă la o creştere a numărului de turişti comparativ cu 2023, în special din Polonia, Cehia, Slovacia, Germania şi Marea Britanie. Totuşi, deficitul de forţă de muncă s-a adâncit, în pofida unei creşteri salariale de 10-15% pentru angajaţii din resorturi.

Pentru rezolvarea deficitului de angajaţi, angajatorii din turism se bazează pe forţa de muncă din Uzbekistan, Kîrgîzstan, Bangladesh şi Turcia.

În pofida dificultăţilor, preţurile pentru vacanţele de vară la ţărmul Mării Negre rămân relativ stabile comparativ cu 2023, cu o creştere de 10-15%. O cameră dublă cu mic dejun şi cină, pentru o vacanţă de şapte zile, poate fi găsită la preţuri variind între 3.200 – 3.700 leva.

Te-ar mai putea interesa și
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de......
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, spune că a votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie, care are o experienţă ...
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru ...