Ţara europeană care va rămâne sub supravegherea FMI cel puţin 20 de ani

Portugalia va fi supusă unei intense supravegheri din partea UE şi a FMI 'cel puţin' 20 de ani de-acum încolo, când se prevede că va restitui 75 % din suma care i-a fost acordată pentru salvarea sa financiară, potrivit EFE.
Economica.net - Dum, 09 mart. 2014, 08:01
Ţara europeană care va rămâne sub supravegherea FMI cel puţin 20 de ani

Este ceea ce notează preşedintele portughez, Aníbal Cavaco Silva, în prefaţa unei cărţi care reuneşte discursurile pronunţate în 2013 şi din care revista Expresso a publicat un extras. Preşedintele lusitan a eliminat astfel ipoteza ca ‘ţara să înceteze să mai fie supusă unei supravegheri întărite’, iar politicile sale să nu mai fie ‘monitorizate’ după ce se va încheia programul de asistenţă financiară, care se prevede să se termine la jumătatea lunii mai.

Începând din iunie, Portugalia nu va mai primi alte fonduri din împrumutul internaţional de 78 de miliarde de euro, care i-a fost acordat în 2011, în schimbul unui program sever de restructurare aplicat de la această dată.

 

Mai multe, pe Capital.ro

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri premierul Denis Şmîhal, relatează agenția germană de presă DPA,......
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul Funky Citizens în acest demers
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul ...
TikTok anunță că își reafirmă angajamentul, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, ...
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ...
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul ...