Lucrările extindere și modernizare la Aeroportul Satu Mare sunt finalizate în proporție de 95%. Contractul a fost executat de o asociere de companii românești

Lucrările de construire a noului terminal al Aeroportului Internaţional Satu Mare sunt realizate în proporţie de 95%, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Satu Mare, Pataki Csaba, miercuri, într-o vizită de prezentare a investiţiei.
AGERPRES - mie, 05 iun. 2024, 17:32
Lucrările extindere și modernizare la Aeroportul Satu Mare sunt finalizate în proporție de 95%. Contractul a fost executat de o asociere de companii românești

„Noi am riscat enorm, toată lumea a zis „cum aveţi curaj să semnaţi un contract de peste 80 de milioane de euro în condiţiile în care perioada era până la finele anului 2023, teoretic”. Când vine un partener de oriunde din lume şi intră pe această poartă o să zică: „oamenii sunt serioşi şi totuşi au o poartă de intrare, nu oarecare”. Este clădire, sunt utilajele şi tehnici moderne de secolul XXI. Construcţia e 95%, dar să nu păţim ca şi cu alte proiecte, să dureze mai mult avizarea decât construcţia. Acum un an eram la cota -20, acum suntem la nivelul doi”, a declarat Pataki Csaba.

În modernizarea aeroportului din Satu Mare s-au investit peste 311 milioane de lei, din care 85% finanţare europeană, 13% finanţare guvernamentală şi 2% contribuţia CJ.

Lucrările constau în construcţia unui nou terminal de plecări Schengen şi non-Schengen; modernizarea terminalului existent şi transformarea acestuia în terminal de sosiri Schengen şi non-Schenge; modernizarea sistemului de balizaj luminos al pistei; extinderea platformei de parcare a aeronavelor; instalarea sistemelor de supraveghere video, analiză video bazată pe inteligenţă artificială, recunoaştere facială, control al accesului, detecţie a incendiilor, adresare publică şi alarmare vocală, informare a călătorilor, control al accesului pasagerilor, control automat la trecerea frontierei, precum şi a infrastructurii de comunicaţii voce-date.

De asemenea, proiectul prevede instalarea de echipamente de control de securitate, construcţia unui sistem automatizat de benzi pentru bagaje, construcţia unei remize PSI şi dotarea acestuia cu autospeciale.

Companiile care execută lucrările de extindere și modernizare ale Aeroportului Internațional Satu Mare sunt UTI Construction and Facility Management, Bog’Art și Drumuri Bihor.

În vederea reducerii consumului energetic și a amprentei de carbon, în Aeroportul Internațional Satu Mare au fost instalate cele mai performante sisteme de pompe de căldură de tip apă/apă cu foraje geotermale, precum și panouri solare pentru prepararea apei calde.

Sisteme de securitate pe patru niveluri și capacitate de procesare de 400 de bagaje pe oră

Pe Aeroportul din Satu Mare se regăsesc cele mai moderne echipamente de scanare a bagajelor de cală, fiind capabile să detecteze automat explozibili lichizi și solizi, informează compania UTI prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net. Acestea sunt integrate într-un sistem de benzi bagaje configurat pe patru niveluri de securitate și care asigură o capacitate de procesare de aproximativ 400 de bagaje pe oră. Automatizarea sistemului HBS a fost dezvoltată de o echipă de specialiști din cadrul UTI CFM.

Noile terminale ale Aeroportului Internațional Satu Mare au fost proiectate să acomodeze aproximativ 750.000 de pasageri pe an. În vederea creșterii capacității și vitezei de procesare a pasagerilor, au fost suplimentate ghișeele de check-in, de la patru, câte erau înainte de debutul proiectului, la nouă în prezent.

Sisteme automate de control la trecerea frontierei

Aeroportul din Satu Mare va avea instalate sisteme ABC (Automated Border Control), ceea ce face ca această aerogară să devină una dintre cele mai moderne din România din acest punct de vedere. Astfel de sisteme se regăsesc în prezent doar pe Aeroporturile Henri Coandă (Otopeni) și Sibiu.

Sistemul ABC asigură controlul automat la trecerea frontierei, fără a fi nevoie de control manual, prin simpla prezentare de către pasager a pașaportului și recunoașterea fizionomiei persoanei. De asemenea, acesta are și rolul de a detecta persoanele aflate pe liste de urmărire ale instituțiilor statului ce au responsabilități pentru aplicarea legii.

De asemenea, pentru creșterea nivelului de protecție și siguranță în incinta aeroportului, UTI CFM a instalat un sistem de securitate perimetrală cu camere video de înaltă rezoluție, integrate cu un sistem performant de detecție a intruziunilor bazat pe fibră optică. În cazul unui incident, camerele de supraveghere video se poziționează automat pe zona intruziunii.

Sistemul cuprinde o cameră video termică ultraperformantă, ce acționează asemenea unui radar, cu o vizibilitate de 360°. Aceasta scanează pista pentru a detecta orice persoană, animal sau vehicul care se află în zonă. Ulterior, ea alarmează personalul aeroportuar, contribuind la siguranța zborurilor.

Zonele din terminale în care nu este permisă intrarea pasagerilor sunt protejate de sisteme moderne de control al accesului, dotate cu echipamente KGuard. Acestea sunt dezvoltate și produse de Softrust Vision Analytics, companie membră a Grupului TIU.

 

Balizaj cu tehnologie de tip LED pentru siguranță în condiții de vizibilitate redusă

Sistemul de balizaj al Aeroportului Internațional Satu Mare a fost modernizat, fiind instalate lămpi cu tehnologie LED menite să reducă consumul de energie și să permită conformarea la cerințele Regulamentului UE 139/2014. De asemenea, tehnologia de tip LED folosită pentru balizaj permite aterizarea și decolarea aeronavelor în condiții de siguranță sporită, inclusiv în situații de vizibilitate redusă.

În prezent, lucrările la sistemul de balizaj au fost finalizate, sistemul a fost pus în funcțiune și se află în etapa de certificare de către Autoritatea Aeronautică Civilă din România.

Remiza PSI, împreună cu drumul de acces pe pistă, sunt menite să faciliteze intervenția mașinilor și utilajelor de salvare și stingere a incendiilor și să asigure un acces facil spre aeronavele aflate pe pistă.

Te-ar mai putea interesa și
Care este venitul minim necesar pentru un imobil de 100.000 euro
Care este venitul minim necesar pentru un imobil de 100.000 euro
Ești în căutarea casei tale de vis și vrei să obții un credit ipotecar pentru a o achiziționa? Înainte de a aplica pentru un astfel de credit, este esențial să știi care este venitul minim......
Echipele ANAR au umplut mii de saci de nisip şi au pregătit utilajele de intervenţie. Debitul maxim al Dunării ar putea atinge 8.000 mc/s, dar nu va depăşi 9.000 mc/s, în zilele următoare
Echipele ANAR au umplut mii de saci de nisip şi au pregătit utilajele de intervenţie. Debitul maxim al Dunării ar putea ...
Formaţiile de intervenţie rapidă din cadrul Administraţiei Naţionale "Apele Române" sunt mobilizate, lucrările hidrotehnice ...
Turbine eoliene în Marea Neagră: proiecte de până la 19 mld. euro până în 2035, 7.000 MW noi, 77.000 de noi locuri de muncă – Burduja
Turbine eoliene în Marea Neagră: proiecte de până la 19 mld. euro până în 2035, 7.000 MW noi, 77.000 de noi locuri ...
Ministerul Energiei anunță lansarea în premieră, după doi ani de muncă, a raportului „Offshore Wind Roadmap for Romania”, ...
Schaeffler anunţă concedieri după fuziunea cu Vitesco. Gigantul german a anunţat că a trimis angajaţii de la fabrica din Braşov în şomaj tehnic
Schaeffler anunţă concedieri după fuziunea cu Vitesco. Gigantul german a anunţat că a trimis angajaţii de la fabrica ...
Grupul german Schaeffler va face concedieri, ca parte a fuziunii cu producătorul de componente pentru vehicule electrice ...