BNS cere Guvernului și Ministerului Justiției oprirea ordonanței care vizează procesele care au ca obiect drepturile salariale și de pensii

Blocul Naţional Sindical (BNS) solicită Ministerului Justiţiei şi Guvernului României să oprească promovarea ordonanţei în forma actuală care vizează procesele ce au ca obiect drepturi salariale şi de pensii, potrivit unui comunicat al organizaţiei sindicale, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 07 iun. 2024, 19:17
BNS cere Guvernului și Ministerului Justiției oprirea ordonanței care vizează procesele care au ca obiect drepturile salariale și de pensii

Astfel, BNS atrage atenţia asupra impactului negativ pe care proiectul de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului îl va avea asupra sistemului judiciar şi asupra justiţiei pentru angajaţi.

Conform sursei citate, actul normativ face referire la unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţiile de asigurări sociale. Acesta se află în dezbatere publică, publicat pe site-ul web al Ministerului Justiţiei în 5 iunie 2024.

Sindicaliştii susţin că proiectul urmăreşte instituirea unor soluţii derogatorii de la dreptul comun în materia sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) pentru pronunţarea unor hotărâri prealabile.

„Deşi se doreşte asigurarea unei practici judiciare uniforme şi unitare, efectul imediat al adoptării acestui act normativ va fi suspendarea cauzelor similare aflate pe rolul instanţelor până la pronunţarea hotărârii prealabile. Suspendarea prelungită a dosarelor va afecta grav principiul celerităţii din jurisdicţia muncii, esenţial pentru protecţia drepturilor angajaţilor. Mii de dosare suspendate vor prelungi incertitudinea şi disconfortul litigiilor”, susţin sindicaliştii în comunicat.

Reprezentanţii BNS mai fac referire la textul normativ, care este vag în definirea „cauzelor similare”, riscând identificarea şi suspendarea neconformă a dosarelor. „Lipsa criteriilor clare poate genera confuzii şi discrepanţe în aplicare”, se menţionează în document.

Sindicaliştii susţin că proiectul nu prevede termene clare pentru întregul proces de suspendare a cauzelor iar utilizarea sintagmelor „odată cu” şi „de îndată” va crea situaţii neclare, care vor bloca procesele aflate pe rol.

Pe lista de observaţii şi propuneri se mai află „inaplicabilitatea practică”. „Suspendarea prelungită va duce la acumularea unui număr mare de cauze nesoluţionate, compromiţând uniformizarea practicii judiciare şi afectând eficienţa sistemului judiciar”, precizează documentul.

BNS susţine că proiectul nu specifică cum vor fi gestionate situaţiile cu multiple chestiuni de drept neclarificate într-un singur proces, riscând abordări diferite de către instanţe.

De asemenea, sindicaliştii au menţionat şi aplicabilitatea limitată. „Proiectul de ordonanţă ar trebui să se aplice şi altor tipuri de procese din domeniul muncii pentru a asigura echitate şi claritate juridică pentru toţi angajaţii şi angajatorii”, se mai spune în comunicat.

Pe de altă parte, proiectul de ordonanţă nu are în vedere publicarea tuturor sesizărilor către ICCJ pe un portal online accesibil publicului. „Această omisiune limitează accesul la informaţii esenţiale pentru părţile implicate şi ar încuraja manipularea proceselor”, susţin sindicaliştii.

Totodată, BNS susţine că proiectul nu îşi propune monitorizarea şi evaluarea implementării măsurilor propuse, esenţială pentru succesul şi eficienţa iniţiativei legislative.

„Termenele stabilite pentru ICCJ sunt adesea depăşite, ordonanţa neprevăzând consecinţele nerespectării acestora”, se mai spune în document.

Potrivit sursei citate, proiectul de ordonanţă nu stabileşte ce se va întâmpla dacă nu sunt respectate aceste prevederi, cine va răspunde pentru încălcarea lor şi ce sancţiuni se impun.

„Aceste lacune poate conduce la perpetuarea problemelor existente, cum ar fi tergiversarea soluţionării cauzelor şi menţinerea incertitudinii pentru părţile implicate. Toate aceste efecte trebuie luate în considerare, iar BNS solicită Ministerului Justiţiei să oprească promovarea acestei ordonanţe în forma actuală, pentru a evita blocarea miilor de dosare aflate pe rol”, se mai precizează în comunicat.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Preşedintele Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a salutat duminică acordul la care au ajuns ţările reprezentate la COP29 de la Baku (Azerbaidjan), afirmând că acesta "marchează o......
Hyundai intră în segmentul SUV-urilor electrice cu trei rânduri de scaune cu Ioniq 9
Hyundai intră în segmentul SUV-urilor electrice cu trei rânduri de scaune cu Ioniq 9
Hyundai Ioniq 9 este primul SUV electric cu trei rânduri de scaune al companiei din Coreea și vizează un segment aflat ...
Simtel intră și pe piața de furnizare de gaze
Simtel intră și pe piața de furnizare de gaze
Firma de furnizare de energie electrică din cadrul grupului românesc Simtel Team urmează să primească și licența de ...
Peste 1,6 milioane de europeni riscă să își piardă locul de muncă. În România, falimentele merg pe bandă rulantă
Peste 1,6 milioane de europeni riscă să își piardă locul de muncă. În România, falimentele merg pe bandă rulantă
După ani cu evoluții sub așteptările aferente unor scenarii de bază, avansul numărului insolvențelor din România ...