ANRE pierde din procesele cu traderii cărora le-a dat cea mai mare amendă din istoria pieței de energie, pentru manipulare. Nova Power and Gas a obținut în instanță anularea deciziei Autorității

Nova Power and Gas a obținut în instanță anularea deciziei ANRE prin care a fost amendată pentru manipularea pieței, decizia nefiind însă definitivă. Compania controlată de omul de afaceri român Teofil Mureșan (foto) fusese amendată cu 100 de milioane de lei.
Mihai Nicuţ - lun, 10 iun. 2024, 09:55
ANRE pierde din procesele cu traderii cărora le-a dat cea mai mare amendă din istoria pieței de energie, pentru manipulare. Nova Power and Gas a obținut în instanță anularea deciziei Autorității

Iată decizia Curții de Apel București în această speță, publicată pe portalul instanțelor de judecată:

“Admite cererea de suspendare. Dispune suspendarea executării Deciziei Preşedintelui ANRE nr. 82/19.01.2024, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Admite cererea de chemare în judecată.

Anulează Decizia nr. 82/19.01.2024 emisă de Preşedintele ANRE. Cu drept de recurs în ceea ce priveşte soluţia dispusă asupra cererii de suspendare în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii, acesta urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti.

Cu drept de recurs în ceea ce priveşte soluţia asupra fondului cauzei în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, acesta urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 05.06.2024”

Amintim că în luna ianuarie a acestui an, ANRE a dat cea mai mare amendată aplicată vreodată pe piața de energie din România, de 537 de milioane de lei, unui numătr de patru traderi, Nova Power and Gas, Tinmar Energy, EFT Furnizare și Freepoint Commodities, pentru manipularea pieței de energiel. Au fost emise patru decizii ale ANRE în acest sens, iar toate companiile au spus atunci că vor contesta în instanță amenzile.

Reluăm ce a comunicat atunci ANRE  în cazul Nova Power and Gas, care a fost amendată cu 100 de milioane de lei.

“➢ NOVA POWER & GAS S.R.L. a fost investigat ca urmare a suspiciunii de manipulare sau tentativa de manipulare a pieței angro de energie electrică, în urma tranzacțiilor efectuate pe Piața centralizată cu negociere dublă continuă a contractelor bilaterale de energie electrică – Modalitatea de tranzacționare PC-OTC, platformă administrată de către OPERATORUL PIEȚEI DE ENERGIE ELECTRICĂ ȘI DE GAZE NATURALE ,,OPCOM”. În urma analizei și finalizării investigației, ANRE a constatat că operatorul economic licențiat NOVA POWER & GAS S.R.L., printr-un număr de 2 tranzacții încheiate cu operatorul economic licențiat EFT FURNIZARE S.R.L., s-a implicat în practici de manipulare a pieţei angro de energie electrică, tranzacţiile efectuate fiind de tip wash trades, calificate în subcategoria ,,tranzacţiilor de spălare tip A – B – A”, încălcând astfel prevederile art. 5 din REMIT, referitoare la interzicerea manipulării sau tentativei de manipulare a pieței pe piețele angro de energie, în coroborare cu prevederile art. 2 pct. 2. lit. a) subpct. i) din același act normativ.

Investigația a fost finalizată prin Decizia Președintelui ANRE nr. 82/19.01.2024, operatorul economic NOVA POWER & GAS S.R.L. fiind sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 100.106.676,12 lei”.

Nova Power and Gas face parte din grupul de firme E-Infra, unul dintre cele mai puternice grupuri românești, active atât pe piața de energie, cât și în domeniul construcției de infrastructură energetică. Grupul este controlat de omul de afaceri Teofil Mureșan.

Potrvit ultimelor date de bilanț disponibile, Nova Power and Gas a avut în 2022 o cifră de afaceri netă de 1,8 miliarde de lei și un profit de 229 milioane de lei.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Noul premier britanic Keir Starmer confirmă că va renunța la proiectul de expulzare în Rwanda a migranților ilegali
Noul premier britanic Keir Starmer confirmă că va renunța la proiectul de expulzare în Rwanda a migranților ilegali
Noul prim-ministru al Regatului Unit, Keir Starmer, a confirmat sâmbătă că nu este dispus să continue proiectul precedentului guvern conservator de a expulza migranţii ilegali către Rwanda,......
Cum se apără Musk într-un proces de fraudă intentat de mai mulți foști acționari ai Twitter? Spune că greșit pentru că n-a înțeles regulile
Cum se apără Musk într-un proces de fraudă intentat de mai mulți foști acționari ai Twitter? Spune că greșit pentru ...
Miliardarul Elon Musk respinge acuzațiile intentate într-un proces de mai mulți foști acționari ai platformei Twitter, ...
China face o nouă mutare în războiul taxelor vamale pe care-l poartă cu UE. Beijingul anunță că va audia principalele companii europene producătoare de coniac, pe care le acuză de dumping
China face o nouă mutare în războiul taxelor vamale pe care-l poartă cu UE. Beijingul anunță că va audia principalele ...
Beijingul a anunțat vineri următorul pas pe care-l face în ancheta sa antidumping privind importurile europene de coniac, ...
Ciolacu: Până la sfârşitul anului românii din Spania vor putea avea dublă cetățenie
Ciolacu: Până la sfârşitul anului românii din Spania vor putea avea dublă cetățenie
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că, până la finalul acestui an, va fi gata acordul între România şi ...