Putem trimite un român în spaţiu, cu SpaceX, în mai puţin de şase luni, dacă luăm această decizie la nivel naţional – Popescu ANCOM

România poate trimite, în mai puţin de şase luni, cu SpaceX, un român în spaţiu, după 50 de ani, dacă luăm această decizie la nivel naţional, a declarat, luni, Pavel Popescu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), în deschiderea celui mai mare festival de tehnologie şi inovaţie din Europa Centrală şi de Est, Bucharest Tech Week.
AGERPRES - lun, 10 iun. 2024, 11:51
Putem trimite un român în spaţiu, cu SpaceX, în mai puţin de şase luni, dacă luăm această decizie la nivel naţional - Popescu ANCOM

„Eram la Barcelona, acum câteva luni, şi trei dintre directorii de top ai SpaceX m-au întrebat ce mai face colegul meu, Octavian Lupu. Mi s-a părut puţin ciudat să aud liderul unei companii ca SpaceX vorbind despre un funcţionar public din România. Eu petrec în medie două – trei ore pe săptămână cu domnul Lupu şi discutăm despre cum România va juca un rol important în regiune, în explorarea spaţiului. Şi nu e o glumă… Acum două săptămâni, directorul Space Humanflights de la SpaceX, Michael Altehofen, a stat două ore într-un „call” cu noi, spunându-ne că în mai puţin de şase luni, dacă luăm această decizie la nivel naţional, România poate trimite cu SpaceX un român în spaţiu, după 50 de ani. Astăzi, ANCOM este o instituţie care, printr-un proiect desfăşurat tot cu SpaceX, printr-un proiect de colaborare, a pus România pe harta lumii ca fiind singura ţară din lume care are un astfel de parteneriat cu o asemenea companie. Un parteneriat care va duce la nişte rezultate şi nişte schimbări majore în tot ceea ce înseamnă politica de comunicaţii în spaţiu, la nivel global. Vă spun aceste lucruri pentru că am certitudinea de 100% că nimănui de aici, din mediul privat românesc, nu i-a trecut asta prin cap. Lucrurile astea nu prea se cunosc”, a afirmat Popescu, scrie Agerpres.

Reprezentantul ANCOM s-a arătat optimist în ceea ce priveşte dezvoltarea, arătând că România se află în faţa unei schimbări.

„Am îmbătrânit auzind atât de multe poveşti despre cum lucrurile nu merg în România, cum lucrurile nu funcţionează în România, cum trebuie să facem şi cum trebuie să colaborăm cu mediul privat etc. Astăzi, îmi dau seama că suntem totuşi departe şi nu doar că suntem departe. Îmi dau seama că suntem în faţa unei schimbări. Dacă ar fi să fac o comparaţie, în faţa unui val pentru cei care fac sau aţi făcut surfing, spun cu toată certitudinea că o să-l încălecăm în toată splendoarea lui. Vin dintr-o instituţie despre care nu ştiu câte lucruri cunoaşteţi – Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii. Poate pare plictisitor acest titlu pentru dumneavoastră, dar vă asigur că, în ciuda imaginii aşa uşor învechite, vă asigur că ANCOM face lucruri foarte cool şi nu folosesc „Cool” ca fiind un clişeu”, a susţinut Popescu.

Ediţia din acest an a Bucharest Tech Week a debutat, luni, în Capitală, iar timp de şase zile vor fi organizate cinci conferinţe specializate pe industrii semnificative din zona tech.

Săptămâna tehnologiei se va încheia cu cea mai mare expoziţie de tehnologie şi inovaţie din regiune, accesibilă gratuit publicului larg. Tech Expo va avea loc în weekendul 14-16 iunie, la Romexpo Pavilion B1.

Organizatorul Bucharest Tech Week este Universum Expo.

GoTech World (anterior denumit Internet & Mobile World) este cea mai amplă expo-conferinţă de economie digitală din Europa Centrală şi de Est, în care profesioniştii din întreaga regiune au acces la soluţii tech B2B, insight-uri pe diferite arii digitale şi o oportunitate de networking.

Te-ar mai putea interesa și
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat produse defecte și au suferit prejudicii din cauza aceasta. Sunt vizate de......
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată ...
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările ...
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...