Biroul de supraveghere a activelor străine de la Departamentul Trezoreriei SUA (OFAC) a sancţionat în octombrie nava SCF Primorye, iar după aceea nava nu a mai încărcat ţiţei timp de şase luni. Dar la finalul lunii aprilie, petrolierul s-a deplasat în portul rusesc Novorossiisk de la Marea Neagră şi a încărcat ţiţei Urals, apoi a efectuat o călătorie de 7.500 de mile către un punct aflat la aproximativ 70 de mile est de Singapore.
Până acum în acest an, Rusia a livrat aproximativ 3,4 milioane de barili de ţiţei pe zi, evaluat la aproximativ 37 miliarde de dolari la momentul exportului, şi ocolind sancţiunile occidentale. Câştigurile din petrol la bugetul de stat au crescut cu aproape 50% în mai, faţă de perioada similară din 2023, pe fondul majorării cotaţiilor, şi a ocolirii sancţiunilor. Cu toate acestea, ruta aleasă de SCF Primorye arată că existe obstacole în calea comerţului.
La puţin timp după ce a ajuns la est de Singapore, petrolierul a dispărut din sistemul automatic de identificare (AIS), unde se publică locaţiile şi destinaţiile vaselor comerciale, din motiv de siguranţă. AIS poate fi dezactivat de echipajul unui vas.
Totuşi, după ce a dispărut, imaginile din satelit au arătat că încărcătura a fost transferată către alt vas, Ocean Hermana, în 3 iunie. Acest transfer secret ajută în teorie pe orice cumpărător de ţiţei care vrea să se distanţeze de afacerile cu un vas sancţionat şi să nu rişte noi acţiuni din partea Trezoreriei. Identificarea vasului care a primit încărcătura face dificil de ascuns originea petrolierului.
SCF Primorye, care transportă aproximativ un milion de barili de ţiţei, este deţinut de compania rusă de stat Sovcomflot PJSC. Oficialii companii au refuzat să facă declaraţii.
The Ocean Hermana are o vechime de aproximativ 20 de ani şi nu se cunoaşte numele asigurătorului său. În ultimele luni a navigat între locaţii din Singapore, Malacca Strait şi porturi din China.
Dacă în final încărcătura sa va fi livrată către o rafinărie – cel mai probabil în China – vor exista indicii care vor arăta cât de uşor poate ocoli Rusia sancţiunile. Din octombrie, aproape cele 40 de petroliere sancţionate de OFAC nu reuşit să transporte ţiţei. Nu toate sunt deţinute de Sovcomflot.
Sursa foto: Shipspotting.com