Ministrul bulgar al Agriculturii, Georgi Tahov: Ne așteptăm să recoltăm peste 6 milioane de tone de grâu în 2024

Peste şase milioane de tone de grâu ar urma să fie recoltate în 2024, a declarat marţi ministrul bulgar al Agriculturii şi Alimentaţiei, Georgi Tahov, transmite BTA, citată de Agerpres
AGERPRES - mar, 11 iun. 2024, 16:40
Ministrul bulgar al Agriculturii, Georgi Tahov: Ne așteptăm să recoltăm peste 6 milioane de tone de grâu în 2024

El a lansat campania de recoltare în cadrul iniţiativei „Pâinea Păcii” în satul Zlatitrap, regiunea Plovdiv, a informat Ministerul într-un comunicat de presă.

Conform datelor preliminare, producţia estimată va fi cuprinsă între 6,1 – 6,3 milioane de tone de grâu şi peste 800.000 de tone de orz. Suprafeţele care se preconizează a fi recoltate în acest an cu grâu sunt de aproape 1,1 milioane de hectare, iar cele cu orz, aproximativ 0,16 milioane de hectare, a precizat Tahov.

„Echilibrul pâinii în ţara noastră va fi asigurat. Condiţiile meteo favorabile din prezent ne dau încredere că va fi la un nivel ridicat calitatea recoltei”, a spus Tahov.

În opinia sa nu este aşteaptată o creştere a preţului pâinii, pe baza randamentelor aşteptate, care ar fi de peste 500 kg/ha. În privinţa preţurilor de achiziţie la grâu, ministrul a precizat că acestea sunt preţuri de schimb. Există o capacitate neutilizată de circa 80% în spaţiile de depozitare a cerealelor din ţară, astfel că nu vor fi îngrijorări cu privire la recoltarea şi depozitarea noii culturi, a adăugat ministrul.

În opinia sa, Bulgaria continuă să fie un factor semnificativ pe piaţa internaţională a cerealelor destinate consumului uman, exportând grâu în peste 30 de ţări. În privinţa cotelor pentru importurile de cereale din Ucraina, el şi-a exprimat speranţa că acestea vor fi menţinute. „Sper că vom primi răspunsul la această întrebare la viitorul Consiliu pentru Agricultură de la Bruxelles”, a spus Tahov.

 

Te-ar mai putea interesa și
Schimbările climatice afectează populațiile de crustacee cu coaja delicată din Galicia
Schimbările climatice afectează populațiile de crustacee cu coaja delicată din Galicia
Pe stâncile abrupte de pe coasta de nord-vest a Spaniei, pescarii îmbrăcaţi în combinezoane impermeabile evită valurile în timp ce culeg crustacee cu coaja delicată, o delicatesă de Crăciun......
Țara europeană membră NATO ce reintroduce armata obligatorie. E aproape de noi
Țara europeană membră NATO ce reintroduce armata obligatorie. E aproape de noi
Ministerul Apărării din Croaţia, ţară membră NATO din 2009, a anunţat marţi că va demara în ianuarie anul viitor ...
Un avion de pasageri s-a prăbușit în Kazahstan
Un avion de pasageri s-a prăbușit în Kazahstan
Un avion de pasageri s-a prăbuşit în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, au anunţat miercuri agenţiile de presă ...
Atac rus asupra Krivoi Rog, orașul natal al lui Zelinski. Un mort si 14 răniți
Atac rus asupra Krivoi Rog, orașul natal al lui Zelinski. Un mort si 14 răniți
Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 14 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui ...