Şeful NATO se întâlneşte cu Viktor Orban în Ungaria pe fondul tensiunilor legate de Ucraina

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, merge miercuri la Budapesta pentru a încerca să găsească un teren de înţelegere cu premierul ungar, Viktor Orban, care se opune eforturilor Alianţei Nord-Atlantice de a consolida ajutorul acordat Ucrainei, relatează AFP.
AGERPRES - mie, 12 iun. 2024, 08:45
Şeful NATO se întâlneşte cu Viktor Orban în Ungaria pe fondul tensiunilor legate de Ucraina

În vederea summitului prevăzut la Washington în iulie, responsabilul pregăteşte un plan pentru ca NATO să joace un rol mai important în coordonarea livrărilor de arme către Kiev şi pregătirea trupelor ucrainene, scrie Agerpres.

Dar Ungaria refuză, acuzând NATO că îi antrenează pe membrii alianţei „într-o conflagraţie globală”.

Iar Orban, care a rămas apropiat de Rusia, doreşte să „redefinească poziţia” ţării sale pentru a preveni „orice participare la operaţiuni în afara teritoriului NATO”.

„Trebuie să stăm departe de război şi vom discuta modalităţile cu secretarul general”, a declarat prim-ministrul naţionalist la începutul acestei săptămâni.

Cei doi vor susţine o conferinţă de presă puţin după ora 10.00 (08.00 GMT).

Ideea este de a oferi ţării din Europa Centrală un fel de „drept de retragere”, au explicat surse diplomatice.

Ungaria ar fi, de asemenea, scutită de a participa la o altă iniţiativă a lui Stoltenberg, care vizează perpetuarea ajutorului actual la un nivel minim de 40 de miliarde de euro pe an.

Viktor Orban, care blochează în mod regulat în cadrul UE ajutorul militar pentru Kiev, a devenit, de asemenea, o problemă pentru NATO, „mai ales în ultimele luni”, a făcut cunoscut un diplomat sub protecţia anonimatului, pe un fundal de frustrare crescândă în rândul aliaţilor.

Dar un altul consideră posibil un acord care să permită Ungariei „să se abţină într-o manieră constructivă”. „Se întrevede un punct comun”, a spus el.

De la începutul ofensivei ruse în Ucraina, NATO are grijă să evite orice implicare directă, lăsând Washingtonului, principalul susţinător al Kievului, să coordoneze livrarea armelor furnizate de aliaţi. Dar în prezent doreşte să-şi schimbe abordarea, de teama revenirii lui Donald Trump la Casa Albă.

Un alt subiect de dispută este numirea premierului olandez în exerciţiu, Mark Rutte, pentru a-i succeda lui Jens Stoltenberg în toamnă.

Ungaria se opune şi susţine singură un alt candidat, preşedintele României Klaus Iohannis, aflat în prezent sub presiunea Statelor Unite pentru a se retrage din cursă.

Te-ar mai putea interesa și
România, printre statele UE cu o pondere ridicată a surselor de energie regenerabilă în 2023 – date Eurostat
România, printre statele UE cu o pondere ridicată a surselor de energie regenerabilă în 2023 – date Eurostat
Anul trecut, sursele de energie regenerabilă au reprezentat 24,5% din consumul final brut de energie la nivelul UE, o creştere de 1,4 puncte procentuale (pp) faţă de 2022, arată datele publicate......
Germania: Undă verde în Bundestag pentru o reformă vizând protejarea Curţii Constituţionale de influenţe politice
Germania: Undă verde în Bundestag pentru o reformă vizând protejarea Curţii Constituţionale de influenţe politice
Bundestag, camera inferioară a parlamentului german, a adoptat joi un proiect de lege menit să apere instanţa supremă ...
Camera Auditorilor Financiari din România a pierdut definitiv procesul intentat Consiliului Concurenţei
Camera Auditorilor Financiari din România a pierdut definitiv procesul intentat Consiliului Concurenţei
Înalta Curta de Casație și Justiție a confirmat definitiv încălcarea legislației din domeniul concurenței de către ...
Rafinăria Petrobrazi deţinută de OMV Petrom va produce combustibili durabili de aviaţie în colaborare cu britanicii de la John Wood
Rafinăria Petrobrazi deţinută de OMV Petrom va produce combustibili durabili de aviaţie în colaborare cu britanicii ...
Compania britanică de inginerie şi consultanţă John Wood Group PLC a anunţat joi că a încheiat un contract cu producătorul ...