Statele Uniunii Europene au aprobat interzicerea bisfenolul A în materialele care intră în contact cu produsele alimentare

Statele membre UE au aprobat miercuri o propunere a Comisiei Europene de a interzice bisfenolul A (BPA) în materialele care intră în contact cu produsele alimentare (MCA), decizia fiind luată pe baza celor mai recente dovezi ştiinţifice şi în vederea protejării sănătăţii cetăţenilor şi a asigurării celor mai înalte standarde de siguranţă alimentară, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 12 iun. 2024, 20:05
Statele Uniunii Europene au aprobat interzicerea bisfenolul A în materialele care intră în contact cu produsele alimentare

ceasta înseamnă că, după o perioadă de eliminare treptată, nu va mai fi permisă utilizarea substanţei chimice respective în aceste produse în UE.

Decizia se bazează pe o evaluare ştiinţifică efectuată de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA), care a concluzionat că BPA a avut „efecte nocive potenţiale asupra sistemului imunitar”.

Această interdicţie se va aplica în principal utilizării BPA în ambalaje, cum ar fi materialul de acoperire utilizat la cutiile metalice. Utilizarea BPA în articole de consum precum sticlele din plastic reutilizabile pentru băuturi, răcitoarele de apă sau alte articole de bucătărie va fi de asemenea interzisă.

Interdicţia, care a fost propusă în urma unei consultări publice şi a unor ample discuţii cu toate statele membre, va fi adoptată în mod oficial după o perioadă de control de către Parlamentul European şi Consiliu şi va intra în vigoare la sfârşitul anului 2024.

În cazurile în care nu există alternative sigure şi perioade de tranziţie se vor aplica excepţii limitate, dacă acestea nu prezintă un risc pentru consumatori. Acest lucru va permite industriei să se adapteze şi să evite eventualele perturbări ale lanţului alimentar.

Te-ar mai putea interesa și
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar se desfăşoară sâmbătă în condiţii de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov, din cauza ninsorilor abundente şi temperaturilor scăzute,......
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei anunțate de sindicate
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei ...
Volkswagen nu renunţă la planurile sale privind închiderile de fabrici în Germania, chiar dacă sindicatul a votat să ...
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Fitch Ratings a revizuit în creştere ratingul pentru datoriile pe termen lung al băncii româneşti Garanti Bank S.A. ...
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Premierul Viktor Orban, care a rămas apropiat de Kremlin în pofida războiului declanşat de Rusia în Ucraina, a cerut ...