Numărul înmatriculărilor de maşini noi a crescut cu 2,4%, în februarie

Numărul maşinilor noi înmatriculate în România a crescut, în luna februarie 2014, cu 2,4%, comparativ cu luna corespunzătoare din 2013, până la aproape 5.200 de unităţi, potrivit statisticilor publicate, miercuri, de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor /DRPCIV/.
Economica.net - mie, 12 mart. 2014, 14:12
Numărul înmatriculărilor de maşini noi a crescut cu 2,4%, în februarie

În februarie 2014, Dacia a rămas lider la înmatriculări noi, cu 952 de unităţi, în creştere cu 24,28% faţă de februarie 2013, urmată de Ford, cu 458 de unităţi (+ 186,25%), Skoda, cu 410 unităţi (- 17,17%) şi Volkswagen, cu 312 unităţi (- 3,70%).

Potrivit DRPCIV, în cea de-a doua lună a anului, din totalul de 5.198 de autovehicule noi înmatriculate, autoturismele au fost în număr de 3.650, în creştere cu 5,10%, comparativ cu perioada similară din 2013.

De asemenea, creşteri s-au înregistrat la semiremorci şi la remorci, cu 291,49% (184 de unităţi) şi, respectiv, 2,02% (454 de unităţi).

La finalul clasamentului se poziţionează înmatriculările noi de autovehicule cu destinaţie specială (31 de unităţi, în scădere cu 77,54%), mopede/motociclete (62, mai puţine cu 34,74%), autobuze şi microbuze (40, minus 27,27%) şi tractoare (17 unităţi, minus 10,52%).

În ceea ce priveşte categoria celor mai rare mărci auto înmatriculate, statistica DRPCIV arată că Lexus deţine supremaţia în februarie, cu 6 unităţi noi înmatriculate, urmată de Alfa Romeo (5 unităţi), Ferrari şi Infiniti (câte două unităţi), respectiv Bentley, Shuanghuan, SsangYong şi Subaru (câte o unitate).

Conform datelor oficiale, parcul auto naţional din România ajunsese, la finele anului 2012, la 5,71 milioane de unităţi, în creştere cu 26,8%, comparativ cu 2007, peste jumătate dintre autovehicule fiind maşini mai vechi de 10 ani.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...