Finlanda afirmă că patru avioane militare ruseşti i-ar fi încălcat spaţiul aerian

Garda de Frontieră finlandeză a declarat vineri că suspectează că patru avioane militare ruseşti au încălcat spaţiul aerian al ţării nordice pe 10 iunie, relatează Reuters.
AGERPRES - vin, 14 iun. 2024, 13:51
Finlanda afirmă că patru avioane militare ruseşti i-ar fi încălcat spaţiul aerian

Ministerul finlandez al Apărării a anunţat luni că suspectează că un avion militar rus a încălcat spaţiul aerian în cursul dimineţii timp de aproximativ două minute.

„Pe măsură ce ancheta avansează, a devenit evident că, pe lângă avionul rusesc raportat mai înainte, există motive să suspectăm alte trei avioane de încălcare teritorială”, a precizat vineri Garda de Frontieră finlandeză.

Ea a transmis într-un comunicat că suspectează că cele patru avioane sunt două bombardiere şi două avioane de luptă.

Ultima încălcare teritorială confirmată de către o aeronavă rusească a avut loc în august 2022, potrivit Ministerului finladez al Apărării.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...