Hidroelectrica a vândut energie de 13,6 milioane de lei, în 2 zile

Hidroelectrica a tranzacţionat, în perioada 11 - 12 martie 2014, pe Piaţa Centralizată a Contractelor Bilaterale (PCCB), un număr de 12 pachete însumând o cantitate de 87.600 MWh, la un preţ mediu de 155,2 lei/ MWh.
Economica.net - mie, 12 mart. 2014, 14:56
Hidroelectrica a vândut energie de 13,6 milioane de lei, în 2 zile

Valoarea totală a energiei electrice tranzacţionate se ridică la 13,6 milioane de lei, se arată într-un comunicat al societăţii transmis, miercuri, AGERPRES

‘Odată reintrată în insolvenţă, Hidroelectrica a devenit mai activă pe piaţă, vânzând o cantitate însemnată de energie pe bursă în ultimele 2 zile. Ne-am propus să fim o prezenţă constantă pe bursă, să dăm dovadă de mai multă flexibilitate şi viziune în ceea ce priveşte strategia de vânzare a energiei electrice. Hidroelectrica, contrar părerii unor analişti din presă, ştie să-şi vândă energia. Altminteri anul trecut nu ar fi înregistrat un profit record de 910 milioane de lei la o producţie vândută de 14,8 TWh, mai mare cu 3 TWh decât producţia înregistrată în 2012’, a declarat Remus Borza, administratorul judiciar al companiei.

Până la acest moment, Hidroelectrica are contractată 94% din producţia prognozată pentru anul 2014.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România...
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...