Jens Stoltenberg și-a anunțat sprijinul pentru ca Mark Rutte să-i succeadă în funcția de secretar general al NATO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi-a declarat marţi sprijinul faţă de candidatura premierului interimar olandez Mark Rutte pentru acest post şi a estimat că Alianţa este foarte aproape de a lua o decizie asupra celui care-i va succeda, după ce Ungaria şi Slovacia şi-au ridicat obiecţiile faţă de Rutte, relatează agenţia spaniolă de presă EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 18 iun. 2024, 20:27
Jens Stoltenberg și-a anunțat sprijinul pentru ca Mark Rutte să-i succeadă în funcția de secretar general al NATO

„Este un candidat foarte puternic. Are multă experienţă ca prim-ministru. Este un prieten apropiat şi un coleg”, a spus Stoltenberg despre Rutte la Washington, unde luni s-a întâlnit cu preşedintele american Joe Biden şi marţi cu secretarul de stat Antony Blinken.

Cu anunţul de astăzi al prim-ministrului (ungar Viktor) Orban cred că este evident că ne aflăm foarte aproape de o concluzie (…) Cred cu tărie că Alianţa va decide curând cine va fi succesorul meu”, a mai afirmat Stoltenberg la o conferinţă de presă comună cu Blinken.

Mai devreme marţi, noul preşedinte slovac Peter Pellegrini a anunţat că Slovacia va susţine candidatura lui Rutte, dar i-a cerut acestuia în schimb sprijin pentru asigurarea apărării antiaeriene a Slovaciei, ţară ce a rămas complet fără protecţia spaţiului său aerian după ce guvernul care a precedat actualului executiv condus de Robert Fico a donat Ucrainei singurul sistem antiaerian S-300 de care dispunea.

Subliniind că Slovacia şi-ar fi dorit un secretar general al NATO mai apropiat „geografic” de Europa Centrală şi de Est, precum preşedintele român Klaus Iohannis, care de asemenea candidează, preşedintele slovac a mai precizat că i-a cerut lui Rutte să aibă în vedere principiul geografic în ocuparea posturilor la nivelurile inferioare celui de secretar general al NATO.

După declaraţia lui Pellegrini, premierul ungar Viktor Orban a anunţat de asemenea că nu mai are obiecţii faţă de candidatura lui Rutte, după ce acesta l-a asigurat că Ungaria nu va fi obligată să participe la activităţile Alianţei Nord-Atlantice în Ucraina, conform înţelegerii deja stabilite săptămâna trecută cu Stoltenberg, cu care Orban a convenit că fonduri ale Ungariei nu vor fi folosite pentru operaţiunile şi acţiunile NATO în Ucraina.

Premierul olandez a semnalat într-o scrisoare trimisă marţi guvernului ungar, făcută publică de Orban pe platforma X, că în calitate de secretar general al NATO va trata „toate ţările cu acelaşi nivel de înţelegere şi respect”, o referire la criticile sale anterioare faţă de situaţia statului de drept în Ungaria.

Orban a refuzat până în prezent să-l susţină pe Rutte, motivându-şi refuzul printr-o declaraţie a acestuia din urmă cu trei ani, când premierul olandez a spus că Ungaria trebuie să fie „pusă în genunchi” şi că această ţară ”nu mai are ce să caute în Uniunea Europeană”, după ce Ungaria a adoptat o lege de protecţie a minorilor care interzice în şcoli materialele despre homosexualitate.

În scrisoarea transmisă acum Budapestei, Mark Rutte menţionează că a „luat act de faptul” că acele remarci ale sale despre încălcarea statului de drept în Ungaria „au provocat o anumită nemulţumire”.

Mandatul lui Stoltenberg se încheie pe 1 octombrie, după ce i-a fost prelungit succesiv în contextul războiului din Ucraina.

Odată ce a primit sprijinul Slovaciei şi Ungariei, Rutte mai are nevoie doar de susţinerea României pentru a obţine consensul asupra numirii sale în postul de secretar general al NATO.

Între timp, potrivit Reuters, postul olandez de ştiri NOS relatează, citând surse apropiate acestei chestiuni, că Mark Rutte va fi noul secretar general al NATO.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...