Verchere, OMV Petrom: Ne aşteptăm să începem forajul în Neptun Deep în 2025. Suntem în grafic pentru a livra primele gaze în 2027

OMV Petrom a făcut progrese mari în dezvoltarea proiectului Neptun Deep, iar începerea forajului este estimată să înceapă în anul 2025, fiind în grafic pentru livrarea primelor cantităţi de gaze naturale în 2027, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, directorul general al companiei, Christina Verchere.
AGERPRES - mie, 19 iun. 2024, 10:54
Verchere, OMV Petrom: Ne aşteptăm să începem forajul în Neptun Deep în 2025. Suntem în grafic pentru a livra primele gaze în 2027

În ceea ce priveşte producţia de hidrogen, ea a afirmat că aşteptările sunt ca Rafinăria Petrobrazi să devină primul producător major de combustibili regenerabili din regiune până în 2028.

OMV Petrom şi-a extins şi accelerat şi planurile şi ţintele de energie regenerabilă, propunându-şi circa 2,5 GW de capacitate brută până în 2030, şi a crescut obiectivul de mobilitate electrică de la 500 la 5.000 de puncte de încărcare electrică până în 2030, a mai spus Verchere.

Aceasta a vorbit în interviu şi despre Strategia 2030 a companiei, despre achiziţiile de parcuri fotovoltaice, precum şi despre taxa de solidaritate achitată de OMV Petrom.

OMV Petrom a prezentat la finele anului 2021 Strategia 2030, cu un plan ambiţios de investiţii. Care este până în prezent stadiul implementării obiectivelor prevăzute în această strategie? Au apărut modificări?

Christina Verchere: Strategia 2030 pe care am prezentat-o în decembrie 2021 s-a dovedit rezistentă într-un context fără precedent, cu o volatilitate foarte mare, în care ne-am confruntat cu crize succesive de sănătate şi energie şi tensiuni geo-politice. În pofida acestor perioade turbulente, ne-am îndeplinit cu succes angajamentele, am continuat să mergem mai departe în transformarea noastră şi am continuat să oferim clienţilor noştri gaze naturale, energie electrică şi carburanţi, precum şi produse cu emisii scăzute de carbon.

În mai puţin de trei ani de când am lansat strategia, am realizat multe: am început să dezvoltăm cea mai mare resursă de gaze naturale din UE – Neptun Deep, am pus bazele celui mai mare portofoliu solar şi eolian din România şi am demarat cele mai mari investiţii pentru un transport mai curat, prin producţia de combustibili sustenabili şi reţeaua de încărcare a vehiculelor electrice.
Aceste proiecte majore ne dau încrederea că putem fi lideri ai tranziţiei energetice în România şi SEE şi de a ne menţine ambiţia de operaţiuni Net Zero până în 2050.

Uitându-ne la ceea ce s-a schimbat, este mai degrabă o accelerare a unor proiecte, ceea ce ne-a determinat să stabilim obiective mai ambiţioase pentru 2030. Ne-am extins şi accelerat planurile şi ţintele de energie regenerabilă, ne propunem acum circa 2,5 GW de capacitate brută faţă de mai mult de 1 GW înainte, inclusiv parteneriate. De asemenea, ne-am crescut obiectivul de mobilitate electrică de la 500 la 5.000 de puncte de încărcare electrică până în 2030. Am mărit distribuţia de dividende la circa 50% din fluxurile noastre de trezorerie din activitatea de exploatare până în 2030, în medie, faţă de cifra 40% pe care o aveam înainte, şi am stabilit un interval anual de 40-70% din fluxurile din trezorerie din activitatea de sub formă de dividende.

Directorul financiar al companiei anunţa, într-o conferinţă de presă, că OMV Petrom a alocat în acest an 8 miliarde de lei pentru investiţii, din care 1,5 miliarde de lei pentru tranzacţii de achiziţii. Ce achiziţii mai aveţi în vedere?

Christina Verchere: Uitându-ne la investiţiile noastre de până acum, în 2022 şi 2023 am cheltuit 1,7 miliarde de euro, mai ales pentru optimizarea activităţilor tradiţionale, în timp ce în 2024 am intrat în cea mai intensă perioadă de investiţii din istoria companiei.

Planurile noastre sunt să investim în medie aproximativ 1,7 miliarde de euro pe an, din 2024 până în 2026, şi aproximativ un miliard de euro pe an, în următorii patru ani. Aceasta reprezintă o accelerare în comparaţie cu planurile noastre anunţate în 2021 şi se datorează în principal progresului proiectelor de energie regenerabilă şi de electromobilitate.

Acum, ne construim portofoliul de proiecte dintr-un un mix de proiecte organice şi M&A. Cea mai mare parte din cele 1,5 miliarde de lei e destinată închiderii tranzacţiilor deja anunţate şi aştept cu nerăbdare să avem noutăţi în acest sens.

Care mai este stadiul proiectului Neptun Deep? Menţineţi estimările privind începerea producţiei?

Christina Verchere: Am făcut progrese mari în dezvoltarea proiectului nostru de referinţă – unul transformator pentru OMV Petrom, dar şi pentru România şi pentru regiune, datorită rolului său în tranziţia energetică şi pentru securitatea aprovizionării cu energie.

După câţiva ani de explorare şi evaluare, am luat decizia finală de investiţie în iunie 2023 şi am intrat în faza de dezvoltare. Toate contractele majore de execuţie au fost atribuite unor companii-cheie care activează la nivel global. Avem o echipă excelentă, oameni cu înaltă calificare care au realizat cu succes proiecte foarte mari în ape de mare adâncime în toată lumea, în Marea Nordului, Noua Zeelandă, Australia, Golful Mexic.

Lucrăm în paralel pe mai multe direcţii, de la autorizare şi contractare până la fabricare, instalare şi foraj. Unele dintre lucrări se desfăşoară aici, în România, altele, precum fabricarea, au loc în Indonezia şi Italia. Deci, avem mai multe locaţii unde se lucrează la diverse aspecte ale proiectului.

Ne aşteptăm să începem forajul în 2025 şi suntem în grafic pentru a livra primele cantităţi de gaze naturale în 2027, în limitele bugetului anunţat iniţial de până la 4 miliarde de euro.

Greenpeace şi alte organizaţii de mediu solicită oprirea imediată a exploatării zăcământului de gaze Neptun Deep, printre altele deoarece ameninţă biodiversitatea marină şi alimentează criza climatică. Cum comentaţi?

Christina Verchere: În primul rând, aş dori să subliniez că Neptun Deep este un proiect strategic pentru România şi UE. Acesta va contribui la independenţa energetică a ţării şi la creşterea economică a acesteia, precum şi la securitatea aprovizionării regiunii. Impactul asupra mediului, aşa cum este indicat de concluziile Evaluării impactului asupra mediului şi rapoartelor de evaluare corespunzătoare, arată că proiectul Neptun Deep nu induce un impact semnificativ asupra factorilor de mediu şi asupra mediului socio-economic.

Proiectul se bazează pe practici şi tehnologii internaţionale utilizate în exploatarea în ape adânci în întreaga lume. Intensitatea directă a emisiilor carbon estimată a proiectului este semnificativ sub media industriei. Respectăm toţi paşii procedurali pentru a ne asigura că proiectul Neptun Deep este implementat în siguranţă şi în deplină conformitate cu autorizaţiile şi legislaţia specifice.

Bulgaria a fost până la urmă de acord cu raportul de mediu Neptun Deep?

Christina Verchere: Procesul de autorizare este în desfăşurare în prezent. Urmăm toţi paşii procedurali pentru a ne asigura că proiectul Neptun Deep este implementat la timp şi că operaţiunile sunt executate în condiţii de siguranţă, cu respectarea deplină a autorizaţiilor şi legislaţiei specifice.

OMV Petrom a preluat participaţia de 57,14% a francezilor de la TotalEnergies în perimetrul offshore Han Asparuh din Bulgaria şi acum controlează integral blocul. Care sunt planurile legate de acest proiect?

Christina Verchere: În al patrulea trimestru al anului 2023 am fost informaţi cu privire la decizia TotalEnergies de a se retrage din acordul de exploatare comună şi din licenţa Han Asparuh. Procesul de preluare de către OMV Petrom a participaţiei TotalEnergies este în derulare, fiind aprobat recent de Consiliul de Miniştri al Bulgariei, pe 5 iunie. Am preluat rolul de operator şi continuăm activitatea de explorare în cadrul licenţei.

În ultimul timp aţi anunţat o serie de achiziţii de parcuri fotovoltaice si eoliene. La ce capacitate a ajuns compania şi ce astfel de proiecte mai aveţi în vedere în viitor?

Christina Verchere: Acesta este unul dintre domeniile în care depăşim obiectivul anunţat iniţial pentru 2030, de peste 1 GW, inclusiv parteneriatele. Tranzacţiile anunţate în ultimii doi ani cu Complexul Energetic Oltenia, Jantzen şi Renovatio însumează un portofoliu de energie solară şi eoliană de peste 2 GW. Proiectele se află în diferite etape şi ne aşteptăm să începem treptat producţia.

Ţinând cont de acest nou portofoliu de proiecte, ne extindem şi accelerăm planurile de creştere, vizând aproximativ 2,5 GW de capacitate solară şi eoliană care să fie instalată până în 2030, dublându-ne ţinta (inclusiv parteneriate). Acest lucru este de aşteptat să se traducă într-o producţie netă anuală de electricitate de 4,7 TWh, care va fi obţinută în parteneriate, din care 2,4 TWh sunt net pentru OMV Petrom.

De asemenea, ne uităm către noi tehnologii, cum ar fi stocarea energiei, cu accent pe baterii şi hidrocentrale cu acumulare prin pompaj.

Ce se întâmplă cu licitaţia pentru parcurile fotovoltaice organizată de compania Parc Fotovoltaic Rovinari Est, după retragerea chinezilor?

Christina Verchere: Suntem parteneri cu Complexul Energetic Oltenia în acest proiect. În calitate de acţionari ai companiei de proiect, ştim că procesul de licitaţie este în desfăşurare, analiza ofertelor continuă, iar ancheta Comisiei Europene nu interferează cu acest proces, pentru că avem şi alte oferte.

Aţi achiziţionat recent Renovatio. La câte staţii de încărcare maşini electrice aţi ajuns şi ce estimări aveţi pe termen mediu şi scurt?

Christina Verchere: După încheierea achiziţiei reţelei Renovatio, luna trecută, sunt mândră să spun că suntem pe drumul cel bun pentru a ajunge la aproximativ 1.000 de puncte de încărcare până la sfârşitul acestui an. Acest lucru va poziţiona OMV Petrom drept cel mai mare jucător de electromobilitate din România.

Privind mai departe, ne-am stabilit o nouă ţintă de peste 5.000 de puncte de încărcare electrică până în 2030, îndeplinind angajamentul nostru de a rămâne principalul furnizor de produse şi servicii pentru mobilitate în regiune.

Pe partea de producţie de hidrogen verde, au început demersurile pentru construirea celor două capacităţi de producţie? Când se vor finaliza?

Christina Verchere: Recent, am luat decizia finală de investiţie pentru două electrolizoare cu o capacitate totală de 55 MW. Astfel, vom asigura aproximativ 70% din necesarul de hidrogen pentru unitatea noastră care va produce combustibil sustenabil pentru aviaţie, cunoscut şi sub numele de SAF, şi ulei vegetal hidrotratat sau HVO. Ne aşteptăm ca Rafinăria Petrobrazi să devină astfel primul producător major de combustibili regenerabili din regiune până în 2028.

Directorul general al E.ON, Leonhard Birnbaum, a anunţat că sunt analizate opţiunile pentru vânzarea operaţiunilor de furnizare din România. Sunteţi interesaţi de preluarea acestora, aşa cum circulă zvonurile în spaţiul public?

Christina Verchere: Avem o regulă de a nu comenta cu privire la fuziuni şi achiziţii. Dacă şi când ajungem la orice decizie, vom informa presa şi pieţele de capital în timp util conform procesului obişnuit.

Câţi bani aţi plătit până în prezent pentru taxa de solidaritate?

Christina Verchere: Conform legislaţiei în vigoare, pentru anul fiscal 2022, OMV Petrom a plătit aproximativ 1,5 miliarde lei, la sfârşitul lunii iunie 2023. Valoarea contribuţiei de solidaritate înregistrată pentru anul 2023 a fost de circa 1,2 milioane lei, sumă care va fi plătită la sfârşitul lunii iunie 2024.

Cele mai recente prevederi europene impun producătorilor de ţiţei şi gaze investiţii în proiecte de captare şi stocare a CO2. Ce costuri vor presupune pentru OMV Petrom?

Christina Verchere: Credem în rolul fundamental jucat de captarea şi stocarea carbonului – CCS, în procesul de decarbonare. La sfârşitul lunii mai, ca ultimă etapă a procesului legislativ, Consiliul European a adoptat reglementarea, care urmează să intre în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial al Uniunii Europene.

OMV Petrom are o poziţie unică pentru a deveni un furnizor de servicii de stocare de CO2, valorificând capacităţile noastre tehnice din E&P (Explorarea & Producţie, n.r.) şi lucrăm cu părţile noastre interesate pentru a face proiectele CCS viabile din punct de vedere comercial. Dezvoltarea proiectelor CCS necesită investiţii mari, un cadru de reglementare adecvat scopului şi acceptare publică. Vom avea o înţelegere mai bună a obligaţiei şi vom fi mai bine pregătiţi pentru estimarea costurilor, odată ce cotele vor fi alocate companiilor de petrol şi gaze naturale.

Te-ar mai putea interesa și
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru susţinerea investiţiilor şi pentru cheltuirea chibzuită a fiecărui......
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...