ANOFM: 43.724 de locuri de muncă sunt vacante la nivel național. Rețeaua Eures oferă 158 de posturi în străinătate

Agenţii economici din România pun la dispoziţie 43.724 de locuri de muncă, în timp ce numărul posturilor vacante disponibile în Spaţiul Economic European (SEE), prin reţeaua Eures, este de 158, arată datele centralizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 19 iun. 2024, 17:38
ANOFM: 43.724 de locuri de muncă sunt vacante la nivel național. Rețeaua Eures oferă 158 de posturi în străinătate

La nivel naţional, cele mai multe locuri vacante sunt oferite pentru: agent de securitate (3.099); lucrător comercial (2.232); curier (1.867); muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor (1.711); muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (1.685); manipulant mărfuri (1.381); muncitor necalificat la întreţinerea de drumuri, şosele, poduri(983); ajutor bucătar (911); conducător auto transport rutier de mărfuri (814); muncitor necalificat la spargerea şi tăierea materialelor de construcţii (795); şofer de autoturisme şi camionete (779).

Potrivit sursei citate, din cele 43.724 de posturi declarate de către angajatori la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, 2.516 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate; programator; consilier/expert/inspector/referent de specialitate financiar-contabilitate; manager; referent de specialitate financiară etc.), 8.829 pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale (lucrător comercial; agent servicii client; casier; ajutor bucătar; agent de vânzări etc), 9.922 pentru persoanele cu studii profesionale (manipulant mărfuri; sudor; lăcătuş mecanic; ambalator manual; confecţioner asamblor articole din textile etc.).

Restul de 22.457 de locuri de muncă sunt destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale (agent de securitate; curier; muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor; muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet; muncitor necalificat în industria confecţiilor etc).

În ceea ce priveşte angajatorii din SEE, aceştia oferă, prin intermediul reţelei Eures România, 158 de posturi, cele mai multe în Norvegia (74), Letonia (30), Germania (27) şi Malta (14).

De asemenea, în Italia sunt disponibile cinci locuri de muncă (fizioterapeut; asistenţi sănătate/infirmieri; asistent medical), în Olanda (patru locuri – şofer autobuz; lucrător spaţii verzi), în Finlanda (două locuri pentru instalatori de ascensor), în Belgia (un post de bucătar) şi în Irlanda (un post pentru asistent medical).

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă în SEE pot consulta ofertele de pe site-ul ANOFM, la secţiunea Eures, în timp ce informaţii despre posturile libere la nivel naţional se pot obţine de la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă.

Te-ar mai putea interesa și
Iohannis: Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie
Iohannis: Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, că nu va candida la alegerile din decembrie pentru viitorul Legislativ....
Care este venitul minim necesar pentru un imobil de 100.000 euro
Care este venitul minim necesar pentru un imobil de 100.000 euro
Ești în căutarea casei tale de vis și vrei să obții un credit ipotecar pentru a o achiziționa? Înainte de a aplica ...
Echipele ANAR au umplut mii de saci de nisip şi au pregătit utilajele de intervenţie. Debitul maxim al Dunării ar putea atinge 8.000 mc/s, dar nu va depăşi 9.000 mc/s, în zilele următoare
Echipele ANAR au umplut mii de saci de nisip şi au pregătit utilajele de intervenţie. Debitul maxim al Dunării ar putea ...
Formaţiile de intervenţie rapidă din cadrul Administraţiei Naţionale "Apele Române" sunt mobilizate, lucrările hidrotehnice ...
Turbine eoliene în Marea Neagră: proiecte de până la 19 mld. euro până în 2035, 7.000 MW noi, 77.000 de noi locuri de muncă – Burduja
Turbine eoliene în Marea Neagră: proiecte de până la 19 mld. euro până în 2035, 7.000 MW noi, 77.000 de noi locuri ...
Ministerul Energiei anunță lansarea în premieră, după doi ani de muncă, a raportului „Offshore Wind Roadmap for Romania”, ...