Autostrada Bucureștiului A0: Chinezii de la CCECC au realizat 9% din lucrările pe lotul 3 Nord în trei luni

Lucrările pe primii kilometri ai Lotului 3 Afumați – Pantelimon din A0 Nord avansează, anunță miercuri Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Anemona Andone - mie, 19 iun. 2024, 20:13
Autostrada Bucureștiului A0: Chinezii de la CCECC au realizat 9% din lucrările pe lotul 3 Nord în trei luni

În doar 3 luni constructorul chinez a ajuns la un stadiu fizic de 9% pe întregul șantier iar la nodul rutier cu DN2 este la un stadiu fizic de 17%, precizează șeful CNAIR pe pagina proprie de Facebook.

a0

„Deși termenul contractual pentru finalizarea întregului lot (8,6 km) este anul 2025, am stabilit să insiste anul acesta pe sectorul de 2,3 km care va asigura descărcarea traficului rutier în DN2”, adaugă Cristian Pistol.

Potrivit lui, în acest moment antreprenorul este mobilizat în teren cu 80 de muncitori și 30 de utilaje și lucrează la:
– terasamente și piloți;
– umpluturi la bretele;
– podețe;
– piloții pasajului de pe DN2;
– stabilizare cu lianți hidraulici pe întreg lot.

Astfel, la sfârșitul acestui an (2024), vom putea da în circulație inclusiv cei 9 km din cei 19 km ai lotului 2 ( Corbeanca – Afumați) finalizați încă de anul trecut, dar pe care s-a putut deschide circulația doar parțial în lipsa unui nod rutier de descărcare.

Practic, după asigurarea descărcării în DN2, pe semi inelul nordic al A0 se va putea circula pe o lungime de 21 de km, între intersecțiile cu DN1, A3 și DN2.

a0

Lotul 3 al A0 Nord este construit de China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC), pentru suma de 397,99 milioane de lei (fără TVA), asigurată prin Programul Transport (PT).

Luna trecută, și secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu anunța despre constructorul China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) că înregistrează un start bun pe cel mai nou șantier de lângă București.

Lotul 3 al A0 Nord, cuprins între Afumați și Cernica (8,6 km), reprezintă prima și deocamdată singura lucrare de autostradă din România executată de către o companie din China.

A0. Cine termină primii lucrările: Chinezii la DN2 sau grecii la A1?

Tot pe Autostrada Bucureștiului A0, constructorul elen Aktor ar trebui să finalizeze lucrările la lotul 3 A0 Sud înaintea chinezilor de pe lotul 3 A0 Nord, conform termenelor contractuale. Pe de altă parte, unii pasionați de infrastructură estimează că antreprenorul din China va finaliza mai repede bucata de doi kilometri până la DN2, decât Aktor lucrările până la A1.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...