Oficialii de la Zurich au redus joi rata dobânzii cu 25 puncte de bază, la 1,25%, deşi majoritatea economiştilor previziona menţinerea dobânzilor, scrie Agerpres.
„Presiunile inflaţioniste s-au redus comparativ cu trimestrul precedent, pe fondul unor efecte secundare”, a afirmat Thomas Jordan, preşedintele Băncii Naţionale a Elveţiei (SNB), într-o conferinţă de presă.
Francul elveţian s-a depreciat cu 0,4% faţă de euro şi cu 0,5% faţă de dolar.
În martie, SNB a fost prima dintre marile bănci centrale care a început reducerea dobânzilor, iar acum şi-a consolidat politica monetară. Este o abordare diferită faţă de cea a Rezervei Federale a SUA (Fed), care nu pare dispusă să înceapă anul acesta relaxarea politicii monetare.
Luna aceasta, Banca Centrală Europeană a redus costul creditului, pentru prima dată în ultimii cinci ani, recunoscând progresele înregistrate în lupta cu inflaţia ridicată, dar a semnalat totuşi că războiul nu s-a încheiat încă, în condiţiile în care inflaţia este prognozată să rămână mult prea mare până în 2025.
„Există motive clare pentru care SNB vrea să reducă dobânzile mai rapid decât BCE. Rata inflaţiei este mult mai scăzută decât în zona euro, iar deprecierea francului sprijină exporturile”, a apreciat Joachim Klement, de la Liberum Capital.
Aprecierea francului, pe fondul „incertitudinilor politice din Europa”, se adaugă incertitudinilor privind evoluţia inflaţiei în Elveţia şi, de aceea, SNB urmăreşte cu atenţie situaţia. „Rămânem decişi să acţionăm pe pieţele valutare dacă va fi necesar”, a declarat Jordan.
De asemenea, Banca Naţională a Elveţiei a se aşteaptă ca inflaţia să se situeze la 1,3% în 2024, la 1,1% în 2025 şi la 1% în 2026. Creşterea economiei elveţiene ar urma să se situeze la aproximativ 1% anul acesta şi la 1,5% anul viitor.