Slovacia. Parlamentul a aprobat planul controversat al guvernului de reformare a radioteleviziunii publice RTVS

Parlamentul Slovaciei a aprobat joi planul guvernului de a reforma radioteleviziunea publică RTVS, în pofida mai multor luni de proteste ale partidelor de opoziţie şi angajaţilor RTVS, informează vineri dpa.
AGERPRES - vin, 21 iun. 2024, 09:55
Slovacia. Parlamentul a aprobat planul controversat al guvernului de reformare a radioteleviziunii publice RTVS

Toţi cei 78 de membri ai parlamentului din partea celor trei partide aflate la guvernare – social-democraţii şi naţionaliştii – au votat în favoarea controversatei legi, scrie Agerpres.

Membrii opoziţiei din parlament au părăsit sala în semn de protest, boicotând votul.

RTVS va fi înlocuită de o nouă entitate denumită STVR începând de la 1 iulie, o modificare care merge mai departe decât o simplă schimbare a numelui.

Planul guvernului populist-ultranaţionalist slovac de a dizolva televiziunea publică de radio RTVS şi de a crea o nouă entitate este văzut de angajaţi ca un atac la adresa independenţei presei şi menit să creeze o maşinărie de propagandă.

Propunerea, care a generat proteste masive, a venit din partea Ministerului Culturii, aflat în mâinile partidului ultranaţionalist SNS, membru al coaliţiei de guvernare ce include partidul SMER al premierului Robert Fico, şi La Voz, două formaţiuni politice care au fost expulzate din grupul social-democraţilor europeni.

Prin reformă se creează un consiliu, ce urmează să fie numit de Ministerul Culturii şi Parlament şi care va interveni în proiectarea programelor de radio şi televiziune, precum şi o nouă comisie de etică, ai cărei membri vor fi numiţi de majoritatea parlamentară a executivului.

Vicepreşedinta Comisiei Europene, Vera Jourova, a avertizat că aceste schimbări ar putea „încheia independenţa informaţională a presei publice” din Slovacia.

După ce zeci de mii de persoane au ieşit la proteste, la apelul opoziţiei, în primele luni ale anului, mişcarea şi-a pierdut din amploare în urma înfrângerii opoziţiei în alegerile prezidenţiale din 15 aprilie şi tentativa de asasinare a premierului Robert Fico pe 15 mai.

Doar câteva sute de oameni au protestat din nou împotriva guvernului şi planurilor sale privind mass-media, marţi, la Bratislava.

Te-ar mai putea interesa și
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă OMV, deţinută parţial de stat, şi gigantul energetic rus Gazprom cu......
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...