Plus Autotrade a deschis un nou showroom auto în Oradea, al nouălea din rețeaua sa

Plus Autotrade, unul dintre cei mai importanți distribuitori de autovehicule premium și de lux de pe piața locală, a inaugurat un nou showroom auto, în Oradea, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Economica.net - vin, 21 iun. 2024, 19:12
Plus Autotrade a deschis un nou showroom auto în Oradea, al nouălea din rețeaua sa

Având o suprafață de 250 de metri pătrați, showroom-ul reprezintă o investiție de 50.000 de euro și se află într-o zonă aflată în plină dezvoltare, pe Strada Kiev, nr. 8, lângă Parcul Salca.

Showroom-ul din Oradea este al nouălea din rețeaua Plus Autotrade la nivel național, completând lista locațiilor din București, Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov, Constanța, Alexandria, Sibiu și Iași.

Noul showroom Plus Autotrade din Oradea expune o gamă variată de modele de mașini, printre care: Aston Martin DBX, Porsche Cayenne Turbo S, Porsche 911 Cabrio, Alfa Romeo Stelvio Quadrifoglio, BMW XM, și multe altele.

„Noul nostru showroom este conceput pentru a oferi locuitorilor din Oradea acces la o gamă variată de autovehicule premium, într-un mediu primitor. Această deschidere marchează un pas important în extinderea prezenței noastre în toate marile orașe din România și reflectă angajamentul nostru de a oferi servicii de calitate superioară și o experiență de achiziție auto de excepție”, spune Răzvan Moldovan, General Manager al Plus Autotrade.

Clienții showroomului din Oradea vor beneficia de asistență specializată, consultanță și suport din partea echipei de vânzări, precum și de servicii de intermediere financiară și de asigurări, încheiere de extragaranții, trade-in și buy-back. Ei pot opta să achiziționeze mașini din stocul propriu, disponibile cu livrare imediată, sau pot alege o mașină care poate fi adusă pe comandă în maximum 10 zile.

Despre Plus Autotrade

Plus Autotrade este unul dintre cei mai mari distribuitori de autovehicule young-used premium din România, un business cu capital 100% românesc, antreprenorial, care oferă servicii de vânzare și intermediere auto, intermediere financiară, încheiere de asigurări și extragaranții, preluare de autovehicule în regim de consignație, trade-in și buy-back.

Compania a luat naștere în anul 2010, iar din 2016 a pătruns pe segmentul mașinilor premium și de lux. În prezent, a ajuns la un număr de nouă showroom-uri, în București, Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov, Constanța, Alexandria, Sibiu, Iași și Oradea. În orice moment, compania un stoc generos de 450 de autovehicule verificate și lunar intermediază vânzarea a 150 de autovehicule.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de......
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...