Companiile românești Innoship și Ecolet devin parte din portofoliul unificat Alsendo

Grupul polonez Alsendo, furnizor de soluții tech pentru gestionarea livrărilor în Europa Centrală, a încheiat una din etapele esențiale de transformare a companiei, unificând portofoliul de servicii și produse SaaS. Astfel, companiile românești Innoship și Ecolet, achiziționate în 2022 și, respectiv 2023, devin parte din portofoliul unificat Alsendo.
Lidia Neagu - mar, 25 iun. 2024, 14:57
Companiile românești Innoship și Ecolet devin parte din portofoliul unificat Alsendo

Portofoliul de branduri mai include Apaczka și Seding, din Polonia, dar și Zaslat, din Cehia.

„Alsendo este o adevărată forță, compusă în principal din branduri globale cât și regionale care și-au construit pozițiile de-a lungul anilor. Ne bucurăm să susținem în continuare două branduri românești: Innsoship, ce devine un brand global în portofoliul Alsendo Group și Ecolet, unul din brandurile locale strategice în România și Bulgaria. Susținem, de asemenea, brandurile regionale Apaczka și Sendit în Polonia și Zaslat pe piața cehă. Operațiunile active ale Alsendo Group în Europa au pus bazele unor parteneriate strategice cu mai multe companii, obținând acces la resurse unice și know-how în tehnologie și susținând astfel  crearea unei poziții puternice la nivel internațional”, arată Magdalena Magnuszewska, CEO Alsendo (foto).

Alsendo gestionează aproximativ 60 de milioane de colete anual. În prezent, există peste 300.000 de clienți business, deserviți de 6 birouri în Europa, inclusiv în Polonia, Cehia și România. Serviciul acoperă peste 150 de țări, iar oferta Alsendo oferă acces la peste 190 de integrări cu cele mai populare platforme de e-commerce, ERP și WMS, companii de curierat și entități care oferă servicii de business.

Innoship  este o platformă avansată de gestionare a livrărilor ce permite retailerilor să îmbunătățească experiența clienților prin optimizarea procesului de livrare. Platforma oferă opțiuni de livrare last-mile pentru companii de retail și eCommerce.

Ecolet este o platformă online specializată în oferirea de soluții logistice pentru industria eCommerce, care operează pe piața serviciilor de curierat din 2019.

Te-ar mai putea interesa și
ASF: Volumul total al subscrierilor de pe piața asigurărilor din România a ajuns la 16,9 miliarde de lei în primele nouă luni din 2024
ASF: Volumul total al subscrierilor de pe piața asigurărilor din România a ajuns la 16,9 miliarde de lei în primele nouă ...
Volumul total al activităţii de subscriere pe piaţa asigurărilor s-a situat la valoarea de 16,9 miliarde de lei în primele nouă luni ale anului 2024, din care 81% reprezintă prime brute......
Grup Șerban Holding a primit o finanțare sindicalizată de 73 de milioane de euro de la un grup de trei bănci din România
Grup Șerban Holding a primit o finanțare sindicalizată de 73 de milioane de euro de la un grup de trei bănci din România
Grup Șerban Holding și subsidiarele au primit un credit sindicalizat în valoare de 73 de milioane de euro pentru refinanțarea ...
Călătoria cu metroul se scumpește masiv de la 1 ianuarie. Cât vor costa cartelele cu 2 și 10 călătorii
Călătoria cu metroul se scumpește masiv de la 1 ianuarie. Cât vor costa cartelele cu 2 și 10 călătorii
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie cu metroul, începând de la 1 ianuarie 2025, tariful pentru o călătorie ...
„Autostrada Litoralului”: 11 oferte au fost depuse pentru construirea Alternativei Techirghiol. Va include pod peste canalul Dunăre – Marea Neagră
„Autostrada Litoralului”: 11 oferte au fost depuse pentru construirea Alternativei Techirghiol. Va include pod ...
Contractul pentru construcția Alternativei Techirghiol (30,59 km) are 11 oferte, anunță marți Cristian Pistol, directorul ...