Guvernul polonez lucrează la simplificarea procedurile privind înțelegerile dintre bănci și clienți în cazul creditelor ipotecare acordate în franci elvețieni

Ministerul Justiţiei din Polonia a anunţat marţi că lucrează la simplificarea procedurilor pentru deblocarea activităţii tribunalelor în zecile de mii de cazuri care implică creditele în franci elveţieni şi vrea să ajungă la un format de acord extrajudiciar standard, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 25 iun. 2024, 17:05
Guvernul polonez lucrează la simplificarea procedurile privind înțelegerile dintre bănci și clienți în cazul creditelor ipotecare acordate în franci elvețieni

Băncile poloneze au convertit mii de credite ipotecare în valută în credite în zloţi prin înţelegeri cu clienţii pentru a reduce riscurile. O decizie istorică a CJUE din 2019 a deschis calea pentru anularea contractelor care conţin prevederi incorecte şi de atunci încoace industria bancară poloneză a pus deoparte provizioane pentru pierderi de peste 37 de miliarde de zloţi.

Mulţi deţinători de credite ipotecare au dat în judecată băncile, iar acestea au început să prezinte clienţilor oferte de înţelegere pentru a găsi soluţii în afara tribunalelor.

În prezent sunt în tribunale aproape 190.000 de astfel de cazuri, în timp ce s-au dat deja soluţii în afara tribunalelor pentru 94.000 de cazuri, a explicat un reprezentat al Ministerul Justiţiei din Polonia. Instituţia cooperează cu autorităţile de reglementare financiară, cu protecţia consumatorului, Ministerul de Finanţe, băncile şi organizaţiile consumatorilor pentru a se stabili un acord standardizat.

„Proiectul include de asemenea o cale specială pentru aprobarea în tribunal a înţelegerilor care implică creditele în franci elveţieni”, a explicat Aneta Wiewiorowska-Domagalska, responsabil pentru creditele în valută în cadrul Ministerul Justiţiei.

Asociaţia Bancară poloneză a salutat iniţiativa.

„Încă nu ştim detaliile, demersurile sunt abia la început, vom lucra la acest caz pentru înţelegeri în cazul creditelor în franci elveţieni”, a afirmat şeful Asociaţiei, Tadeusz Bialek.

Pe lângă aceste înţelegeri, autorităţile lucrează la simplificarea şi digitalizarea cazurilor din tribunal care implică creditele în franci elveţieni. De asemenea, judecătorii vor fi pregătiţi pentru aplicarea reglementărilor UE în astfel de cazuri.

În ultimii ani Varşovia a încercat să reglementeze înţelegerile privind creditele în franci elveţieni, dar niciuna din soluţiile propuse nu a rezolvat problema.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...