‘Ministerul Fondurilor Europene va impune o abordare cu totul nouă de acum înainte în derularea proiectelor finanţate în cadrul POS CCE. Vreau să fiţi partenerii mei de lucru în acest demers ca să putem identifica şi repara o cât mai mare parte a disfuncţiilor din sistem. Vă propun să avem întâlniri lunare în care să elaborăm o agendă comună. Dumneavoastră semnalaţi probleme, căutăm soluţii împreună iar eu încerc să găsesc calea cea mai sigură şi mai eficientă de implementare a lor. Aveţi în actualul guvern un partener onest. Până la următoarea noastră întâlnire aştept propuneri, iniţiative ca să putem identifica soluţii rapide, simple şi eficiente’, a declarat ministrul, potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES.
În cadrul discuţiilor, partenerii de dialog au afirmat că susţin propunerile de reducere a numărului şi tipului documentelor solicitate beneficiarilor şi s-a propus dezvoltarea de soluţii de finanţare integrate pentru beneficiari. Totodată, ei au venit în întâmpinarea propunerii ministrului referitoare la faptul că un proiect bancabil nu trebuie să mai fie evaluat şi de instituţiile statului pentru a beneficia de fonduri europene, ci să fie finanţat automat în situaţia în care proiectele răspund priorităţilor stabilite prin programele operaţionale.
Partenerii de dialog au felicitat reprezentanţii Ministerul Fondurilor Europene pentru asigurarea plăţilor către beneficiarii POS CCE, respectiv pentru sprijinul acordat implementării proiectelor în cadrul programului.
‘În finalul întâlnirii, Eugen Teodorovici şi partenerii sociali implicaţi în proiecte POS CCE au agreat asupra unei agende comune pe care o vor elabora în perioada imediat următoare, asigurându-l pe ministrul Fondurilor Europene de un parteneriat sincer şi transparent. Totodată, ministrul Fondurilor Europene a lansat un apel către toţi beneficiarii pentru a veni în întâmpinarea demersului său şi de a deveni parte a reformei din sistem, contribuind la transmiterea problemelor cu care se confruntă’, se mai arată în comunicat.
MFE va publica pe site, www.fonduri-ue.ro, un document care va centraliza propunerile partenerilor de dialog, urmând ca acesta să fie actualizat, în cazul fiecărei propuneri, cu informaţii referitoare la stadiul transpunerii în practică.
La reuniune au participat mai mulţi parteneri sociali din rândul membrilor Comitetului de Monitorizare POS CCE.