Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, tema de discuţie a vizat analiza oportunităţii acordării derogării pentru folosirea neonicotinoidelor.
Conducerea formelor asociative a susţinut necesitatea şi importanţa modificării celor trei Regulamente europene de aplicare a neonicotinoidelor (783, 784 şi 785/2018), astfel încât să nu mai fie necesare derogări, ci să se poată utiliza neonicotinoidele la tratamentul pentru sămânţa folosită la înfiinţarea culturilor în anumite regiuni, unde se identifică depăşirea Pragului Economic de Dăunare al dăunătorilor de sol.
„În debutul discuţiilor, ministrul a subliniat că Ministerul Agriculturii va milita la Comisia Europeană pentru folosirea în continuare a celor trei substanţe neonicotinoide interzise, care nu au înlocuitori adecvaţi. În acest sens, România va propune în cadrul Consiliului de Miniştri o solicitare de modificare a Regulamentelor mai sus menţionate, împreună cu toate argumentele tehnice necesare”, se menţionează în postare.
Astfel, în urma dezbaterilor, s-a agreat constituirea unui grup de lucru format din reprezentanţi ai mediului asociativ, specialişti din cadrul MADR, Autorităţii Naţionale Fitosanitare (ANF) şi din domeniul cercetării, pentru a fundamenta dosarul ce vizează acest subiect pe care România îl va susţine în faţa Comisiei Europene.
Alături de ministru, la întâlnirea de miercuri de la minister s-au mai aflat conducerea ANF şi experţi ai direcţiilor de specialitate din cadrul MADR.