Top constructori autostrăzi: Ozaltin, Pizzarotti și Coni au avut cele mai mari progrese în mai

Turcii de la Ozaltin domină din nou topul constructorilor de șosele de mare viteză din România, cu lucrările la "Autostrada Ford Otosan". Pe podium se mai află constructorii loturilor 1 și 2 din A7 Ploiești - Buzău, respectiv asocierile Pizzarotti - Retter și Coni - Trace.
Anemona Andone - joi, 27 iun. 2024, 22:38
Top constructori autostrăzi: Ozaltin, Pizzarotti și Coni au avut cele mai mari progrese în mai

dex12

Ozaltin, din nou pe primul loc în topul constructorilor de drumuri

Constructorul tronsonului 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12) a avut și în luna mai cel mai mare progres de pe marile șantiere de infrastructură rutieră din România. Astfel, asocierea condusă de turcii de la Ozaltin a înregistrat un avans de aproape 15 puncte procentuale pe acest tronson ce urmează să fie dat în trafic până la finalul anului, înainte de termenul contractual, potrivit estimărilor oficialilor de la Transporturi.

top autostrazi

Pe a doua poziție s-a clasat asocierea Pizzarotti – Retter, care a mai avansat cu încă 9 puncte procentuale pe lotul 1 Dumbrava – Mizil al A7 Ploiești – Buzău. Astfel, lucrările la acest lot ce urmează să fie dat în trafic tot în 2024 sunt realizate în proporție de 69%, conform datelor CESTRIN aferente lunii mai.

Podiumul topului este completat de asocierea Coni – Trace, care a avut un progres de 6,5 puncte procentuale pe lotul vecin din A7, Mizil – Pietroasele, după două luni. Și acest lot este programat pentru inaugurare în 2024, fiind realizat în proporție de 68%.

Mai departe, turcii de la Alsim Alarko au avut un avans de 6,4 puncte procentuale pe lotul 1 Glina – Vidra al Autostrăzii Bucureștiului (A0), tot după două luni. Lucrările la acest lot sunt aproape finalizate, secțiunea dintre DN4 și A2 urmând să fie dată în trafic luna viitoare.

În  top urmează un constructor nou, respectiv China Civil Engineering Construction Company (CCECC), cu un prim avans de 6 puncte procentuale pe lotul 3 al A0 Nord. Oficialii de la Transporturi au apreciat startul bun al acestui constructor în șantier.

Tot un progres de 6 puncte procentuale a raportat grupul UMB pe lotul 4 Mândrești Munteni – Focșani Nord al A7 Buzău – Focșani. Astfel, lucrările la „cocoașa de la Focșani” sunt realizate în proporție de 45%.

Pe următoare poziție, revin în top turcii de la Nurol, cu un prim avans de 5 puncte procentuale pe lotul 3 Pietroasele – Buzău al A7 Ploiești – Buzău. Pe acest lot, Nurol lucrează împreună cu alt constructor din Turcia, Makyol.

Topul continuă cu UMB, care a avut un progres de 4 puncte procentuale pe tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12). Lucrările la acest tronson au ajuns la un stadiu fizic de 52%.

Următorul în top este constructorul austriac Porr, care a raportat un progres de 3,93 puncte procentuale pe secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș a A1 Sibiu – Pitești. Lucrările la lotul cu primul tunel veritabil de autostradă din România sunt realizate în proporție de aproape 37%.

UMB revine cu un avans de 3,57 puncte procentuale lotul 2 Vadu Pașii – Rm Sărat al A7 Buzău – Focșani, unde s-a ajuns la un stadiu al lcurărilor de 37%.

Tot UMB se află și pe următorul loc cu un progres de 3 puncte procentuale pe lotul 3 Răcăciuni – Bacău al A7 Focșani – Bacău. Firmele lui Umbrărescu au realizat 10% din lucrările pe acest șantier.

Pe restul șantierelor monitorizate, progresele au fost mai mici de 3 puncte proncentuale, fie nu au fost raportate.

Te-ar mai putea interesa și
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru susţinerea investiţiilor şi pentru cheltuirea chibzuită a fiecărui......
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...