Amendă record de peste 2 milioane de euro luată de Raiffeisen în Austria. Banca a fost sancționată pentru deficiențe în controlul spălării banilor

Autoritatea de Supraveghere a Pieţei Financiare din Austria (FMA) a anunţat vineri că a amendat Raiffeisen Bank International (RBI) cu peste două milioane de euro pentru deficienţe în controalele privind spălarea banilor, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 28 iun. 2024, 18:40
Amendă record de peste 2 milioane de euro luată de Raiffeisen în Austria. Banca a fost sancționată pentru deficiențe în controlul spălării banilor

Este o amendă cu o valoare record aplicată în Austria şi vine după ce autorităţile au descoperit nereguli în verificarea de către RBI a spălării banilor şi finanţării terorismului la două bănci corespondente, a precizat FMA. Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că ţările implicate sunt Cuba şi Bahrein.

Amenda, deşi minoră comparativ cu cea care ar putea fi impusă de Statele Unite, afectează şi mai mult imaginea Raiffeisen, cea mai mare bancă occidentală care încă activează în Rusia fiind sub o presiune din ce în ce mai ridicată pentru a ieşi de pe acea piaţă.

Autorităţile SUA, care analizează legăturile dintre Raiffeisen şi Moscova, au mai multă influenţă decât Austria, controlând accesul la dolari, un element cheie al comerţului internaţional, vital pentru sistemul bancar.

Luna trecută, banca a fost avertizată în scris de Trezoreria SUA că accesul său la sistemul financiar american ar putea fi blocat, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Este cel mai sever avertisment de până acum şi vine după luni de presiuni. De mai mult de un an, RBI face obiectul analizei Oficiului pentru Controlul Activelor Străine SUA (OFAC).

În timp ce multe companii şi guverne occidentale şi-au redus semnificativ legăturile cu Moscova, după invadarea Ucrainei, Austria a rămas legată de Rusia printr-un gazoduct extrem de important, iar Viena încă este un hub pentru numerarul din Rusia şi vecinii săi din fosta Uniune Sovietică.

RBI s-a angajat să vândă afacerea din Rusia, în urma presiunilor autorităţilor globale de reglementare, dar în ultimii doi ani au apărut puţine modificări.

Deşi grupul italian UniCredit are de asemenea o afacere în Rusia şi nu pare grăbit să plece, RBI are o prezență mult mai solidă acolo şi a devenit un test pentru modul în care Occidentul pune capăt legăturilor cu Rusia.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...