Contrabanda cu ţigarete din România a ajuns la cel mai ridicat nivel din ianuarie 2020 – studiu Novel

Piaţa neagră a ţigaretelor a ajuns la 10,4% din totalul consumului, în luna mai a acestui an, în creştere de la 9,8% în martie, arată un studiu realizat de compania de cercetare Novel.
Ion Dobreanu - lun, 01 iul. 2024, 11:48
Contrabanda cu ţigarete din România a ajuns la cel mai ridicat nivel din ianuarie 2020 - studiu Novel

Potrivit datelor transmise de către JTI, acesta este cel mai ridicat nivel al contrabandei, din ianuarie 2020.

Studiul de specialitate relevă faptul că, în luna mai 2024, contrabanda cu ţigarete a înregistrat cea mai mare creştere în nord-est, cu 5,2 puncte procentuale (până la 26,5%), urmată de zona de sud-est (+2,6 p.p. până la 7,4%),

În privinţa provenienţei produselor de pe piaţa neagră, cea mai mare pondere o deţine în continuare Duty Free (36,3%), apoi Republica Moldova (aflată în creştere cu 7,4 p.p. până la 23,3%) şi de Bulgaria (22,1%, în creştere cu 1,6 p.p.).

În acelaşi timp, informaţiile centralizate pe platforma stopcontrabanda.ro, de la începutul anului până în prezent, evidenţiază faptul că autorităţile au capturat circa 34 de milioane de ţigarete de contrabandă, dintre care 75% în zona de sud a ţării.

„Potrivit datelor centralizate pe platforma stopcontrabanda.ro, de la începutul anului până în prezent, autorităţile au capturat circa 34 de milioane de ţigarete de contrabandă, dintre care 75% în zona de sud a ţării, pe fondul diferenţelor semnificative de preţ existente în statele din sud. Este prima dată în ultimii trei ani când nivelul contrabandei depăşeşte pragul de 10% din totalul pieţei, traficul ilicit fiind cel mai periculos competitor nu doar al industriei legitime, ci şi al veniturilor la bugetul de stat. Salutăm demersurile iniţiate de Ministerul de Finanţe pentru instalarea sistemelor de scanare fixe şi mobile în puncte de trecere a frontierei din România şi sperăm ca efectele pozitive să fie cât mai curând vizibile. Aceste măsuri trebuie completate însă de un cadru fiscal care să susţină atât puterea de cumpărare a românilor, cât şi eforturile de combatere a contrabandei depuse de autorităţi, într-o viziune integrată şi coerentă, iar BAT rămâne întotdeauna un partener de dialog şi expertiză în acest demers”, a spus Ileana Dumitru, Director Afaceri Externe al Ariei Europa de Sud Est, BAT.

Raportat la alte state europene, există o corelaţie evidentă între accesibilitate şi piaţa neagră, aflată la cele mai mari cote în Irlanda, 24,4% şi în Franţa, 32,4%, după cum reiese din statistica publicată.

„Contrar a ceea ce se crede, preţurile ţigaretelor sunt mai mari în România decât, de exemplu, în Luxemburg. Un luxemburghez poate să cumpere din venitul disponibil, după plata taxelor, de patru ori mai multe ţigarete decât un român. Chiar din datele OMS publicate recent reiese că, raportat la puterea de cumpărare, preţurile la ţigarete în România sunt cele mai mari din Europa, după Irlanda şi Franţa. Şi există o corelaţie evidentă între accesibilitate şi piaţa neagră, aflată la cele mai mari cote în Irlanda, 24,4% şi în Franţa, 32,4%. Sperăm ca amplificarea continuă a contrabandei, după creşterea accizelor din ianuarie, să reprezinte un semnal serios pentru factorii de decizie, care să nu mai altereze calendarul din Codul Fiscal. Mai ales că, pe acest fond al creşterii pieţei negre, execuţia bugetară la cinci luni arată o scădere a veniturilor provenite din accizele pe tutun de 8,3%! Avem nevoie de predictibilitate fiscală şi stabilitate legislativă pentru a putea creşte contribuţiile la buget. Doar JTI a virat anul trecut la stat accize, TVA şi alte taxe în sumă de 1,3 miliarde de euro, reprezentând peste 75% din cifra de afaceri”, a precizat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova şi Bulgaria.

La rândul său, preşedintele Autorităţii Vamale Române (AVR), Marcel Simion Mutescu, a afirmat că, după punerea în funcţiune a primului scaner dintre cele 26, la biroul vamal Galaţi-Giurgiuleşti, „recent am operaţionalizat la cea mai intens circulată vamă de pe frontiera dintre România şi Republica Moldova încă două noi sisteme de scanare cu raze X”.

„Aceste scanere vor da autorităţii vamale un avantaj în combaterea contrabandei şi a fraudelor vamale, permiţând un control vamal mai rapid şi mai precis al bunurilor aflate atât în camioane, cât şi în mijloacele de transport persoane. Măsura vine ca parte a unui efort mai larg al Ministerului Finanţelor de a moderniza infrastructura vamală, iar finanţarea este asigurată din bugetul naţional şi din bugetul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. În 2024, vor deveni operaţionale 9 scanere, din totalul de 26, în cadrul birourilor vamale de frontieră Galaţi-Giurgiuleşti, Albiţa, Siret, Constanţa Nord, Halmeu, Moraviţa şi Isaccea. În 2025 vor fi amplasate 8 scanere la Galaţi-Giurgiuleşti, Albiţa, Constanţa Sud, Isaccea, Sighet, Stânca Costeşti, Oancea. În 2026 vor fi operaţionale 9 scanere la Constanţa Sud, Halmeu, Moraviţa, Calafat, Nădlac, Borş, Stânca Costeşti, Porţile de Fier, Petea. În acest context, chiar dacă este al doilea studiu care arată o uşoară creştere a pieţei negre a ţigaretelor, îmi exprim încrederea că odată cu instalarea în punctele de trecere a frontierei a sistemelor de scanare cu raze X, piaţa ilicită va scădea, revenind la un nivel procentual format dintr-o singură cifră”, a susţinut Mutescu.

La capitolul sancţiuni, în primele cinci luni ale anului, Poliţia de Frontieră Română a confiscat aproximativ 1,3 milioane de pachete cu ţigări, în valoare de peste 30 milioane lei.

„În perioada analizată, poliţiştii de frontieră au mai confiscat 6.300 kg tutun vrac şi 52 kg tutun pentru narghilea”, a precizat inspectorul general al Poliţiei de Frontieră, chestor de poliţie Cornel-Laurian Stoica.

Companiile de tutun, mari contribuabili, virează anual la bugetul statului peste 20 miliarde lei, reprezentând accize, TVA şi alte taxe şi contribuţii.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru cele zece sonde de exploatare din perimetru sunt derulate conform......
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată pentru sugari
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată ...
Forbes Kids și D&D Research au realizat un studiu amplu privind opinia mamelor despre cele mai de încredere produse pentru ...
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, ...
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...