Protest la CE Oltenia. Probleme legate de criteriile pentru neprelungirea contractelor de muncă pe perioadă determinată

Conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO) a purtat, luni, discuţii cu persoanele care au protestat în faţa sediului instituţiei, pentru soluţionarea nemulţumirilor privind criteriile de neprelungire a contractelor de muncă pe perioadă determinată, anunţă reprezentanţii societăţii.
AGERPRES - lun, 01 iul. 2024, 13:14
Protest la CE Oltenia. Probleme legate de criteriile pentru neprelungirea contractelor de muncă pe perioadă determinată

Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul instituţiei, în urma protestului desfăşurat luni, în faţa sediului CEO, reprezentanţii protestatarilor au fost primiţi la discuţii de către membrii Directoratului societăţii şi directorul Direcţiei Resurse Umane, scrie Agerpres.

Rolul acestor discuţii a fost găsirea unor soluţii la nemulţumirile exprimate de protestatari.

Protestatarii au ridicat probleme legate de criteriile pentru neprelungirea contractelor de muncă pe perioadă determinată, susţinând că acestea nu au fost aplicate corect.

CEO a anunţat, vineri, că peste 120 de angajaţi ai complexului nu vor beneficia de prelungirea contractelor de muncă pe perioadă determinată.

Potrivit unui comunicat de presă, în urma analizei efectuate în fiecare subunitate a CEO, în zonele unde activitatea se restrânge prin închiderea unor perimetre miniere, conform Planului de Restructurare şi cu încadrarea în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli aprobat pentru anul 2024, un număr de 124 angajaţi nu vor beneficia de prelungirea contractelor de muncă pe perioadă determinată.

„Aceste măsuri sunt necesare pentru a ne alinia strategiei de restructurare şi pentru a menţine echilibrul financiar. În acelaşi timp, dorim să subliniem că angajaţii care au înregistrat abateri disciplinare, absenţe nemotivate, concedii fără plată sau care nu şi-au însuşit aptitudinile profesionale necesare nu vor beneficia de prelungirea contractelor de muncă pe perioadă determinată. Complexul Energetic Oltenia îşi exprimă angajamentul faţă de angajaţii săi şi va continua să faciliteze tranziţia acestora prin oferirea suportului necesar în procesul de restructurare. Ne angajăm să gestionăm acest proces cu transparenţă şi responsabilitate, menţinând comunicarea deschisă cu toate părţile implicate”, a menţionat conducerea CEO.

Te-ar mai putea interesa și
Bruxelles-ul anunță că a rezistat presiunilor privind amânarea introducerii legii anti-defrișare, venite de la mai multe state membre și actori industriali
Bruxelles-ul anunță că a rezistat presiunilor privind amânarea introducerii legii anti-defrișare, venite de la mai multe ...
Comisia Europeană a rezistat solicitărilor, venite de la unele industrii şi state membre, vizând amânarea principalei politici destinate combaterii despăduririlor, potrivit unei scrisori......
Rachel Reeves a devenit primul ministru de Finanțe femeie din istoria Marii Britanii
Rachel Reeves a devenit primul ministru de Finanțe femeie din istoria Marii Britanii
Noul premier britanic, Keir Starmer, a numit-o vineri pe Rachel Reeves, fostă economistă la Banca Angliei, în postul de ...
Primăria Capitalei a finalizat cumpărarea blocului de locuințe sociale din Prelungirea Ghencea nr. 322-326
Primăria Capitalei a finalizat cumpărarea blocului de locuințe sociale din Prelungirea Ghencea nr. 322-326
Primarul Bucureștiului Nicușor Dan a anunțat astăzi că instituția pe care o conduce a reușit să finalizeze cumpărarea ...
Furnizorul de servicii BNPL Mokka a încheiat un parteneriat cu platforma de e-commerce Seliton, pentru oferirea unor soluții de plată flexbile către clienți
Furnizorul de servicii BNPL Mokka a încheiat un parteneriat cu platforma de e-commerce Seliton, pentru oferirea unor soluții ...
Mokka, primul furnizor de servicii Buy Now, Pay Later (BNPL/ Cumperi acum, plătești mai târziu) din România, a încheiat ...