Cine a depus oferte de participare la această licitaţie, potrivit datelor consultate de Economica.net în SEAP:
Asocierea formată din BOG’ART (lider), CONSTRUCTII ERBASU, CON-A OPERATIONS, CONCELEX, CONEST.
Asocierea formată din NESS PROIECT EUROPE (lider), OMEGA MEDICAL, ELECTRA M&E ROMANIA.
Asocierea formată din CCN ALTYAPI YATIRIMLARI VE İNŞAAT ANONIM ŞIKRETI (lider), ROTARY CONSTRUCTII MENTENANTA, CCN YATIRIM HOLDING ANONIM SIRKETI, BEDAMIRO HOLDING PARCARI CONSTRUCT.
Asocierea formată din AKFEN INSAAT TURIZM ve TIC. A.S. (lider), MAKYOL Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.S., VISIO CONSTRUCTION WORKS.
Asocierea formată din DIMEX-2000 COMPANY (lider),TERMOMONT DOO BEOGRAD,BPM TEHNOLOGICA, RIOLA-MODULE LTD,
Asocierea formată din YILDIZLAR İNŞAAT VE TİCARET A.Ş. (lider),DESA ENGINEERING CONSTRUCTION.
De ce e important
Contractul constă în execuția lucrărilor de construcții ale spitalului regional de urgenţă Iaşi, aflat în zona periurbană a muncipiului Iaşi. La acestea se adaugă lucrările de amenajare exterioară în perimetrul amplasamentului, foraje geotermale, dotarea cu echipamente medicale, heliport, parc fotovoltaic, precum şi racordările la reţelele de utilităţi publice şi drumuri din zonă.
Valoarea totală estimată a contractului e de 1,8 miliarde de lei.
Criteriul de atribuire a contractului e cel mai bun raport calitate-preţ. Preţul oferit are pondere de 70% în decizia de atribuire, gradul de adecvare al programului de execuţie contribuie cu 20%, iar experiența deținută de managerul de contract/coordonatorul de contract are pondere de 10% în decizia finală de atribuire a contractului, se arată în anunţul de participare la licitaţie, consultat de Economica.net.
Durata contractului e de opt ani şi opt luni, potrivit anunţului de participare publicat în SEAP la 5 februarie 2024.
Data de deschidere a ofertelor primite este 28 iunie 2024, ora 15:00.
Locul de deschidere a ofertelor: în SEAP.