Inflația în Germania a scăzut surprinzător de mult în luna iunie

Inflaţia în Germania a înregistrat o scădere peste aşteptări în luna iunie, revenind pe un trend descrescător după două luni consecutive de creştere, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 01 iul. 2024, 17:38
Inflația în Germania a scăzut surprinzător de mult în luna iunie

Conform datelor preliminare, publicate luni de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), rata anuală a inflaţiei a încetinit până la 2,5% în luna iunie. Analiştii intervievaţi de Reuters prognozau o încetinire până la 2,6%, după ce în luna mai rată anuală a inflaţiei în Germaniei a urcat până la 2,8%. De asemenea, inflaţia de bază, care exclude preţurile volatile precum cele la alimente şi energie, a încetinit la 2,9% în iunie, de la un nivel de 3% în luna mai, a adăugat Destatis.

Economiştii acordă o atenţie deosebită datelor privind inflaţia din Germania, deoarece Destatis publică datele privind inflaţia înainte ca Eurostat să dea publicităţii cifrele privind inflaţia în ansamblul zonei euro. Majoritatea economiştilor prognozează că inflaţia în zona euro a scăzut la 2,5% în luna iunie, de la un nivel de 2,6% în luna mai.

Separat, un studiu publicat luni de institutul Ifo arată că mai puţine companii germane intenţionează să majoreze preţurile comparativ cu luna anterioară. „În consecinţă, rata inflaţiei este posibil să îşi continue declinul lent pentru a reveni sub pragul de 2% în luna august, pentru prima dată după luna martie 2021”, a spus Timo Wollmershaeuser, director de prognoze la Ifo.

Te-ar mai putea interesa și
Trump îl felicită pe aliatul său Nigel Farage pentru intrarea în Parlamentul britanic
Trump îl felicită pe aliatul său Nigel Farage pentru intrarea în Parlamentul britanic
Fostul preşedinte american şi actual candidat la Casa Albă, Donald Trump, l-a felicitat pe Nigel Farage, figura emblematică a Brexitului şi a dreptei radicale, pentru intrarea sa pentru prima......
Șefii coaliției de guvernare din Germania au convenit să relaxeze condițiile pentru angajarea cetățenilor străni
Șefii coaliției de guvernare din Germania au convenit să relaxeze condițiile pentru angajarea cetățenilor străni
Liderii coaliţiei de guvernare din Germania au convenit să reducă obstacolele birocratice pentru cetăţenii străini ...
Budapesta va ignora criticile primite din partea UE cu privire la vizita lui Orban la Moscova
Budapesta va ignora criticile primite din partea UE cu privire la vizita lui Orban la Moscova
Ungaria, ca ţară suverană, va ignora criticile UE în urma vizitei premierului ungar Viktor Orban la Moscova pentru discuţii ...
Statele Unite își suspendă pe termen nelimitat manevrele militare făcute în colaborare cu Georgia
Statele Unite își suspendă pe termen nelimitat manevrele militare făcute în colaborare cu Georgia
SUA au anunţat vineri că îşi suspendă manevrele militare cu Georgia preconizate pentru sfârşitul lunii iulie, în ...