Inflaţia în România a depăşit, în luna februarie, media din UE

România a înregistrat, în luna februarie, o rată anuală a inflaţiei de 1,3%, depăşind media din Uniunea Europeană (0,8%), conform datelor publicate, luni, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Economica.net - lun, 17 mart. 2014, 13:18
Inflaţia în România a depăşit, în luna februarie, media din UE

Totodată, Estonia şi România se situează pe primele locuri în UE în ceea ce priveşte creşterea medie a preţurilor pe total, în ultimele 12 luni (februarie 2013 – ianuarie 2014), cu un avans de 2,8% şi, respectiv, 2,6%.

În zona euro, rata anuală a inflaţiei a fost în februarie de 0,7%, în scădere faţă de 0,8% în ianuarie. Nivelul preţurilor de consum în cele 18 state care utilizează moneda euro este mult sub ţinta de 2% avută în vedere de Banca Centrală Europeană. Inflaţia scăzută permite BCE să menţină dobânda de politică monetară la nivelul record de 0,25%.

Cifrele publicate de Eurostat arată că, în zona euro, s-a înregistrat o creştere a preţurilor la ţigări (0,08 puncte procentuale), electricitate, restaurante şi cafenele (0,06 puncte procentuale fiecare) şi o scădere a preţurilor la combustibili pentru transport (0,30 puncte procentuale) şi în telecomunicaţii (0,10 puncte procentuale).

În februarie, cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei s-au înregistrat în Bulgaria (minus 2,1%), Cipru (minus 1,3%) şi Grecia (minus 0,9%), iar cele mai ridicate au fost în Malta şi Finlanda (ambele cu 1,6%).

Recent, Banca Central Europeană (BCE) şi-a revizuit în jos estimările privind rata inflaţiei în zona euro pentru 2013 şi 2014, până la 1,4% şi, respectiv, 1,1%. În plus, potrivit primelor sale prognoze pentru 2015, media inflaţiei în zona euro ar urma să se situeze la 1,3%, sub ţinta de 2% avută în vedere de BCE.

Începând cu 1 ianuarie 2014, zona euro a ajuns la 18 membri, odată cu aderarea Letoniei, care a devenit a patra ţară fostă comunistă din zona euro, după Slovacia, Slovenia şi Estonia

Te-ar mai putea interesa și
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru susţinerea investiţiilor şi pentru cheltuirea chibzuită a fiecărui......
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...