Ce vinde şi ce cumpără România din Rusia. Cât mai suntem de dependenţi

România este importator net în relaţie cu Federaţia Rusă. Depindem de ei pentru a ne aproviziona cu combustibili şi uleiuri minerale, dar le vindem medicamente. 
Economica.net - mie, 19 mart. 2014, 22:08
Ce vinde şi ce cumpără România din Rusia. Cât mai suntem de dependenţi

Anul trecut România a avut un deficit comercial cu Federaţia Rusă în valoare de 977 de milioane de euro, importurile totalizând peste 2,3 miliarde de euro, potrivit unei analize furnizate ECONOMICA.NET de către Institutul Naţional de Statistică. Dacă ne uităm cu 10 de ani în urmă însă, se poate constata că „dependenţa” ţării noastre de mărfurile din Rusia s-a diminuat, dat fiind că în 2003 statistica raporta un deficit comercial net în valoare de 1,7 miliarde de euro. Valoarea mărfurilor aduse din Rusia se cifra atunci la peste 1,75 miliarde de euro, în timp ce expoturile se limitau la puţin peste 46 milioane de euro.

În schimb, comparativ cu acum 20 de ani, relaţiile comerciale româno-ruse sunt mult în defavoarea noastră. La nivelul anului 1993 am importat în valoare de  652,4 milioane de euro şi am exportat în valoare de 188,2 milioane de euro, deficitul fiind de 464,2 milioane de euro.

Ce cumpărăm de la ruşi

Cel mai mult în ponderea importurilor din Federaţia Rusă cântăresc combustibilii şi uleiurile minerale (1,9 miliarde de euro), cauciuc şi articole din cauciuc-66 de milioane de euro, produse din fontă şi fier- 27,2 milioane de euro, hârtie şi carton-22 de milioane de euro, cazane, turbine şi motoare -14,8 milioane de euro.

În schimb, exportăm cu preponderenţă produse farmaceutice-89,6 milioane de euro, uleiuri esenţiale- 71,9 de milioane de euro sau lemn-55, 2 milioane de euro.

În 2013, balanţa comercială a înregistrat un deficit de peste 1 miliarde de euro, în defavoarea României. Totuşi, structura exporturilor şi a importurilor ne avantajează. Astfel, pe primul loc la importuri este ţiţeiul, cu 1,3 miliarde de euro, apoi gazele cu 400 de milioane de euro, în scădere cu mai mult de euro faţă de gazul importat în 2012. În Top 5 importuri mai găsim şi minereul de fier, altă materie primă.

Deşi exporturile noastre sunt de doar 1,38 miliarde de euro, Top 5 produse vândute în Rusia conţine numai produse de valoare adăugată mare. Astfel, primele trei locuri sunt ocupate  de motoare, caroserii şi cutii de viteză pentru autovehicule, cel mai probabil pentru fabrica Renault. Apoi, urmează medicamentele şi alte componente auto.

Dacă în anii trecuţi, ruşii asigurau mare parte din importurile de ţiţei ale României, acum mai asigură doar ceva mai puţin de o treime. Astfel, din cele 3,3 miliarde de euro daţi pe ţiţei, doar 1,3 e pentru cel rusesc.

Ţiţeiul este pe primul loc în topul produselor de import ale României, explicabil prin faptul că două dintre cele trei mari rafinării ale ţării, Petrotel şi Petromidia, funcţionează cu ţiţei din Rusia şi Kazahstan.

Te-ar mai putea interesa și
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte executiv şi de trei vicepreşedinţi, în urma deciziei de luni a......
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...