DNA: Două persoane reţinute. Ministrul Chiţoiu pentru deblocarea fondurilor SC Termocentrale Oradea

Procurorii DNA Oradea au dispus, luni, reţinerea inculpaţilor Viorel Amariei şi Alexandru Voinea pentru că au pretins bani invocând o influenţă asupra fostului ministru al finanţelor Daniel Chiţoiu pentru a-l determina să deblocheze fonduri pentru SC Termocentrale SA Oradea (CET Oradea).
Economica.net - lun, 17 mart. 2014, 16:08
DNA: Două persoane reţinute. Ministrul Chiţoiu pentru deblocarea fondurilor SC Termocentrale Oradea

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, cei doi sunt acuzaţi de trafic de influenţă în formă continuată şi vor fi prezentaţi marţi Tribunalului Satu Mare în vederea emiterii mandatului de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Din ordonanţa de reţinere a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în iunie 2013, inculpaţii i-au pretins unui denunţător, administratorul unei firme, suma de 3 milioane lei, invocând o influenţă asupra fostului ministru al finanţelor, Daniel Chiţoiu, cu promisiunea că îl vor determina pe acesta să deblocheze fonduri pentru SC Termocentrale SA Oradea (CET Oradea).

‘Prin acest demers, denunţătorul urma să-şi recupereze banii pe care SC Termocentrale SA Oradea (CET Oradea) îi datora în schimbul cărbunelui livrat de societatea denunţătorului. În aceeaşi perioadă, inculpaţii prevalându-se de aceeaşi influenţă pe care ar fi avut-o asupra unor funcţionari din cadrul Guvernului României (Ministerul Economiei), i-au pretins aceluiaşi denunţător un comision de 18% din valoarea unui contract de aproximativ 9 milioane lei. De această dată, inculpaţii i-au promis că îi vor determina pe funcţionarii respectivi să atribuie, direct, către societatea comercială administrată de denunţător, un contract ce avea ca obiect ecologizarea şi conservarea unei cariere din judeţul Bihor’, se arată în comunicatul DNA.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al SRI.

 

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...