„Instituţia noastră monitorizează de la începutul lunii iunie mai multe sectoare de râuri. Astfel, pentru două pârâuri din judeţul Harghita – bazinul hidrografic Olt şi alte zece secţiuni de pe râul Buzău – din bazinul hidrografic Buzău-Ialomiţa – se aplică Planul de restricţii şi folosire a apei în perioade deficitare. Chiar dacă în aceste zone vorbim despre debite apropiate de nivelul minim necesar, nu există cerinţe de apă din partea utilizatorilor pe care să nu le putem satisface”, precizează sursa citată, relatează Agerpres.
Potrivit ANAR, în acest moment, coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri este de 78,96%, iar rezerva de apă este de 3,42 de miliarde de metri cubi.
„În ultimele 24 ore, la 50 de staţii hidrometrice din bazinele hidrografice s-au înregistrat precipitaţii însemnate cantitativ (între 40-60 l/mp, izolat peste 70 l/mp): Apele Române Someş-Tisa, Apele Române Olt, Apele Române Mureş, Apele Române Crişuri, Apele Române Banat, Apele Române Jiu, Apele Române Prut-Bârlad şi Apele Române Siret”, se menţionează în postare.
Informarea transmisă de „Apele Române” face parte din campania WaterWiseEU, iniţiată de Comisia Europeană în România, şi susţinută de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Administraţiile Bazinale de Apă şi Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).