Italienii de la IGD merg mai departe cu vânzarea centrelor Winmarkt din România. Ar putea obține 120 de milioane de euro. Cel mai valoros, 40 de milioane de euro

Immobiliare Grande Distribuzione (IGD), care deține în România rețeaua de centre comerciale Winmarkt , merge mai departe cu planul de vânzare a activelor de pe plan local, pe fondul datoriilor mari.
Andrada Ghira - joi, 04 iul. 2024, 22:08
Italienii de la IGD merg mai departe cu vânzarea centrelor Winmarkt din România. Ar putea obține 120 de milioane de euro. Cel mai valoros, 40 de milioane de euro

Vânzarea portofoliului de centre comerciale Winmarkt din România, alături de alte active din Italia, continuă să fie parte din planul de business al companiei. Vânzările ar urma să aducă proprietarului de centre comerciale circa 100-120 de milioane de euro, potrivit noului plan al IGD. Compania ar putea vinde întreg portofoliul de centre comerciale de la noi sau grupuri mai mici de active.

Cel mai valoros activ al companiei este Winmarkt Ploiești, cu o suprafață închiriabilă de 19.571 de mp și cu o valoare de piață de 40 de milioane de euro. Principalii chiriași de aici sunt H&M, Carrefour, Flanco, și Banca Transilvania.

Alte șase centre comerciale Winmarkt sunt evaluate la valori cuprinse între șapte și 12 milioane de euro, alte șapte centre mai mici valorează între două și șapte milioane de euro, iar o clădire de birouri din Ploiești, ocupată de Oficiul de Cadastru Prahova și o farmacie Dr. Max, valorează 2,9 milioane de euro.

În total, vânzarea portofoliului din România i-ar putea aduce companiei 120 de milioane de euro. La finele anului trecut proprietățile de la noi au fost evaluate la 122 de milioane de euro, în scădere de la 128 de milioane de euro la finele lui 2022, potrivit datelor companiei consultate de Economica.net.

Cei mai mari chiriași din întreg portofoliul Winmarkt sunt Carrefour și Pepco, fiecare cu 11 contracte, urmați de Kik, cu șapte contracte și H&M și DM, fiecare cu cinci contracte.

Ce afaceri a avut Winmarkt România în 2023

Strategia companiei prevede ca activele mai valoroase să fie vândute investitorilor instituționali sau celor locali, iar proprietățile mai mici, inclusiv clădirea de birouri, să fie vândute investitorilor instituționali locali dar și ce investitorilor private sau afacerilor de familie.

La finele lunii martie 2024, centrele din România aveau un grad de ocupare de 95,5%. Suprafațata totală închiriabilă a celor 14 centre comerciale este de 89.940 de euro, la care se adaugă cei 3.124 de mp de birouri.

Anul trecut, firma din România prin care sunt operate centre comerciale, WIN Magazin S.A. a realizat o cifră de afaceri de peste 10 milioane de euro, în ușoară creștere față de rezultatul realizat în 2022, de 9,3 milioane de euro. Profitul raportat a fost de aproape 600.000 de euro, arată datele de la Ministerul Finanțelor.

IGD Group a preluat în anul 2008 reţeaua de centre comerciale Winmarkt, în parteneriat cu compania Inpartner Investitori & Partner Immobiliari, pentru 182,5 milioane de euro, de la fondurile de investiţii Ivington Interprises Limited şi Broadhurst Investments Limited, reprezentate în România de Siminel Andrei.

În Italia, compania este unul dintre cei mai importanți jucători, cu un portofoliu de malluri și hypermarketuri de aproape două miliarde de euro. Societatea a realizat anul trecut venituri din chirii de 142,4 milioane de euro, iar în primele trei luni din acest an 36,2 milioane de euro.

În toamna anului trecut, IGD a fost pus sub supraveghere din cauza datoriilor mari. La finele anului trecut, datoriile erau de 968,4 milioane de euro

Te-ar mai putea interesa și
MMSS: Guvernul a aprobat o operaţiune normală de completare (1,6 miliarde de lei) a bugetului de pensii cu sume de la bugetul de stat
MMSS: Guvernul a aprobat o operaţiune normală de completare (1,6 miliarde de lei) a bugetului de pensii cu sume de la bugetul ...
Bugetul de pensii a fost completat cu 1,6 miliarde de lei de la Bugetul de stat, potrivit unei Hotărâri de Guvern, iar astfel de operaţiuni au loc în fiecare an, se arată într-un comunicat al......
dm drogerie markt România raportează că a închis anul financiar 2023/2024 cu o cifră de afaceri peste 1,77 de miliarde de lei, în creștere cu 35%
dm drogerie markt România raportează că a închis anul financiar 2023/2024 cu o cifră de afaceri peste 1,77 de miliarde ...
dm drogerie markt România a închis anul financiar 2023 - 2024 la data de 30 septembrie, cu o cifră de afaceri de 1.770.743.025 ...
Radu Oprea: Guvernul a aprobat alocarea a 100 de milioane de lei pentru programul Start-Up Nation, ediţia a 3-a
Radu Oprea: Guvernul a aprobat alocarea a 100 de milioane de lei pentru programul Start-Up Nation, ediţia a 3-a
Guvernul a aprobat alocarea a 100 de milioane de lei pentru programul Start-Up Nation, ediţia a 3-a, a declarat ministrul ...
Ministrul Cercetării Bogdan Ivan: Poșta Română este o instituție strategică. Nu se pune problema desființării de oficii poștale sau de concedieri
Ministrul Cercetării Bogdan Ivan: Poșta Română este o instituție strategică. Nu se pune problema desființării de ...
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat, joi, că nu se pune problema desfiinţării ...