Petrescu: BEI poate avea un rol important în susţinerea facilitării accesului IMM-urilor la finanţare

Ministrul Finanţelor Publice, Ioana Petrescu, afirmă că Banca Europeană de Investiţii (BEI) poate avea un rol important în susţinerea facilitării accesului întreprinderilor mici şi mijlocii la finanţare, prin creşterea ponderii creditelor destinate finanţării acestui sector.
Economica.net - mar, 18 mart. 2014, 19:32
Petrescu: BEI poate avea un rol important în susţinerea facilitării accesului IMM-urilor la finanţare

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a avut, marţi, o întrevedere cu o delegaţie a Băncii Europene de Investiţii (BEI), condusă de vicepreşedintele Mihai Tănăsescu.

‘BEI este un partener important de dialog al Ministerului Finanţelor Publice. Autorităţile române au nevoie de expertiza BEI pentru implementarea unor proiecte publice şi private la nivel naţional şi regional’, a afirmat ministrul Ioana Maria Petrescu, în cadrul întrevederii.

Ministrul Finanţelor Publice a subliniat faptul că apreciază sprijinul acordat de BEI pentru implementarea proiectelor în vederea creşterii absorbţiei fondurilor structurale şi de coeziune ale Uniunii Europene în România, precum şi acordarea de asistenţă tehnică pentru pregătirea următoarei perioade de programare 2014 – 2020.

De asemenea, Ioana Petrescu a arătat că susţine facilitarea accesului IMM-urilor la finanţare şi a menţionat că BEI poate avea un rol important în acest sens, prin creşterea ponderii creditelor destinate finanţării acestui sector.

Un alt punct al discuţiei a vizat oportunitatea diversificării sectoarelor de intervenţie ale BEI în România. În acest context, Mihai Tănăsescu a afirmat că BEI are disponibilitate pentru finanţarea, în parteneriat cu autorităţile române, a unor proiecte în domeniile energie, infrastructură şi educaţie.

 

Te-ar mai putea interesa și
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, potrivit unui comunicat al Guvernului....
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...