Potrivit directorului Institutului de Oceanologie de pe lângă Academia Bulgară de Ştiinţe, Atanas Palazov, unul dintre scopuri este crearea unui produs turistic care să permite celor interesaţi să viziteze oraşe, porturi şi epavele unor nave scufundate. Se aşteaptă ca, după documentarea patrimoniului submarin, agenţiile de turism să organizeze tururi pentru scafandri amatori. ‘Practic, se va crea un muzeu subacvatic, deoarece nimic din ceea ce va fi descoperit nu va fi scos, totul va rămâne acolo după ce va fi documentat’, a spus Palazov.
Pe fundul Mării Negre sunt multe lucruri interesante care merită văzute, precum localităţi scufundate, epave de nave aflate la adâncimi diferite, mai afirmă el. Omul de ştiinţă bulgar susţine că, pentru el şi colegii săi, cel mai interesant va fi patrimoniul pe partea românească, pentru că până acum nu au avut ocazia să-l studieze. ‘Constanţa (Tomis) a fost un port important încă din Antichitate, a fost un centru cu navigaţia intensă’, a comentat Palazov. El a precizat însă că aşa-numitul muzeu subacvatic va fi foarte diferit de muzeele tradiţionale, deoarece obiectele vor fi păstrate sub aspectul lor original.