Viktor Orban le-a transmis scrisori liderilor europeni în care explică motivele vizitei sale la Moscova

Premierul ungar Viktor Orban şi-a justificat vizita neanunţată în Rusia prin impactul economic pe care războiul din Ucraina îl are asupra Uniunii Europene, relatează DPA, care a obţinut copia unei scrisori trimise preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, şi liderilor celorlalte state UE de către şeful executivului de la Budapesta, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 09 iul. 2024, 19:22
Viktor Orban le-a transmis scrisori liderilor europeni în care explică motivele vizitei sale la Moscova

”Efectele economice negative ale războiului apasă greu asupra vieţii de zi cu zi a cetăţenilor noştri şi asupra competitivităţii UE”, a explicat Orban în scrisoare.

Liderul ungar, a cărui ţară a preluat la 1 iulie preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, a vizitat Moscova, unde s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin, imediat după prima sa vizită în Ucraina de la începerea invaziei ruse asupra ţării vecine.

”Putin crede că timpul este de partea Rusiei în acest conflict”, a menţionat Viktor Orban, care a adăugat că şeful statului rus a fost surprins de refuzul Kievului de a accepta recentele oferte de încetare a focului şi de începere a negocierilor de pace.

Potrivit şefului Guvernului ungar, Vladimir Putin se aşteaptă la o înfrângere a Ucrainei în termen de câteva luni.

În aceeaşi scrisoare, Orban le transmite omologilor din celelalte state UE că, pe baza discuţiilor avute cu Putin, ”există acum o şansă mai mare” pentru o încetare a focului.

El i-a cerut blocului comunitar european să preia iniţiativa în vederea unei încetări a focului în Ucraina, în contextul în care Washingtonul se concentrează tot mai mult pe viitoarele alegeri prezidenţiale din SUA.

”Leadership-ul politic furnizat de Statele Unite este limitat ca urmare a campaniei electorale în desfăşurare”, a subliniat Viktor Orban.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...