Acesta a reacţionat astfel a doua zi după un verdict al Curţii Constituţionale a Serbiei, care a estimat că o decizie a Guvernului sârb de a suspenda în 2022 autorizaţia acordată respectivei companii de a exploata acea mină „nu este în conformitate cu Constituţia şi nici cu legea”.
Guvernul de la Belgrad a decis la acea vreme suspendarea autorizaţiei în urma protestelor masive împotriva exploatării minei de litiu, pe care activiştii ecologişti o consideră un pericol permanent pentru mediu în regiunea agricolă Jadar, situată în vestul Serbiei, în zona oraşului Loznica.
Vorbind vineri la o conferinţă de presă, preşedintele Vucic a afirmat că doreşte mai întâi să afle opinia „experţilor” înainte de a merge „să spună poporului ce este (…) cel mai bine pentru ţară”.
„Din punct de vedere economic, nu există nicio îndoială, dar înainte de această parte economică este cea a mediului care se impune”, a declarat preşedintele sârb. „Nu intenţionez să-mi dau acordul, în niciun fel, dacă (exploatarea minei) riscă să pună în pericol locuitorii şi mediul”, a adăugat el.
După oprirea lucrărilor în 2022, Aleksandar Vucic declarase că, dacă Rio Tinto va prezenta garanţii de mediu adecvate, „mina s-ar putea deschide în 2028”.
La rândul său, premierul sârb Milos Vucevic a afirmat luna trecută că nu va lăsa niciodată pe „nimeni să distrugă râuri, câmpuri, păduri şi munţi”, adăugând totuşi că, „dacă Serbia are un asemenea potenţial economic, interesant pentru întreg continentul european”, atunci exploatarea acelei mine poate fi un punct de cotitură nu numai economic, ci şi politic.
Decizia de vineri a Curţii Constituţionale sârbe a fost salutată de Rio Tinto, în timp ce directorul de proiect, Chad Blewitt, a susţinut că acesta respectă standardele de mediu ale Serbiei şi ale Uniunii Europene şi ar putea deveni un „catalizator pentru dezvoltarea altor industrii şi a mii de locuri de muncă”.
Însă adversarii proiectului minier acuză atât această companie cât şi pe preşedintele Vucic de lipsă de transparenţă. Curtea Constituţională a mai stabilit în hotărârea sa că revine tot guvernului „să decidă asupra viitorului proiectului în cauză, cu respectarea Constituţiei şi a legii”.
Descoperite în 2004, rezervele de litiu ale minei din regiunea Jadar sunt printre cele mai mari din Europa şi ar putea, potrivit companiei Rio Tinto, să producă anual o cantitate suficientă pentru 1,1 milioane de vehicule electrice şi să acopere 90% din nevoia de litiu a Europei.
Pe de altă parte, activiştii ecologişti estimează că proiectul minei de litiu în valoare de circa 2,4 miliarde de dolari va polua ireversibil terenurile agricole şi resursele de apă potabilă în zonă.
Sursa foto: Flickr