Grecia, pe primul loc la creşterea cheltuielilor turiştilor europeni

Grecia a urcat o poziţie în topul preferinţei turiştilor europeni şi acum se află pe locul patru, în condiţiile în care 75% dintre cetăţenii de pe continent şi-au exprimat dorinţa de a vizita statul elen în următoarele luni, o creştere de şase puncte procentuale faţă de anul trecut, informează publicaţia Kathimerini.
AGERPRES - mar, 16 iul. 2024, 09:05
Grecia, pe primul loc la creşterea cheltuielilor turiştilor europeni

În plus, Grecia este în top şi în privinţa creşterii cheltuielilor turiştilor europeni în primul semestru din 2024, conform celui mai recent studiu al European Travel Commission (ETC).

Cheltuielile de călătorie au crescut cu 25% în Grecia şi Spania, cu 20% în Italia şi cu 16% în Franţa, toate destinaţiile mediteraneene fiind în fruntea listei vizitatorilor europeni. Studiul arată o creştere semnificativă a interesului pentru călătorii în rândul europenilor, în perioada iunie-noiembrie 2024, pe fondul cererii solide din partea turiştilor spanioli, italieni şi britanici. În toate cele trei ţări, opt din zece respondenţi au indicat că intenţionează să călătorească în perioada iunie-noiembrie 2024.

De asemenea, 36% dintre europeni vor să facă cel puţin o călătorie în următoarele luni, o creştere de 6% faţă de anul trecut. Alţi 33% vor să facă o a doua călătorie, iar 24% trei sau mai multe călătorii.

Cererea pentru destinaţiile mediteraneene este la un nivel ridicat, cei mai mulţi turişti europeni (45%) preferând zonele însorite pentru viitoarea lor vacanţă. Interesul pentru sudul Europei este la un nivel stabil comparativ cu 2023, dar a scăzut cu 10% faţă de 2022, nu şi în Grecia. Creşte în continuare cererea pentru destinaţiile din vestul şi nordul Europei, cu 18% şi, respectiv 13%.

Spania şi Italia sunt principalele alegeri ale turiştilor europeni, fiecare fiind preferată de 8% dintre respondenţi. Ele sunt urmate de Franţa (7%) şi Grecia (6%).

Vizitatorii sunt interesaţi în următoarele şase luni de „soare şi mare” (19%), „cultură şi patrimoniu” (17%), „natură şi excursii” (14%) şi „city breaks” (13%).

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...