România are mai puțin de jumătate din porcii de acum 17 ani. Declinul este de peste 5% doar în ultimul an

Efectivele de porcine au scăzut continuu, ajungând în anul 2023 la 46,3% din număru anului 2006.
Alina Stanciu - mar, 16 iul. 2024, 22:44
România are mai puțin de jumătate din porcii de acum 17 ani. Declinul este de peste 5% doar în ultimul an

România avea la finele lunii decembrie 3154,1 mii de porci, cu 174,6 mii mai puțini decât cu un an în urmă și la 46,3% față de anul 2006, arată un studiu realizat de Institutul Național de Statistică ( INS). Declinul a fost continuu și important, mai ales din 2017 încolo atât pe fondul evoluției pestei porcine la nivel național cât și urmare a slabei finanțări a sectorului și a costurilor mari suportate de crescători, după invazia Ucrainei de către Rusia.

Producția în viu a ajuns astfel la 421 mii de tone de carne, cu 17 mii de tone mai puțin decât în 2022.

La efectivele de porcine, România s-a situat pe locul nouă în Uniunea Europeană, după Spania, Germania, Franța, Danemarca, Olanda, Polonia, Italia şi Belgia. În ceea ce priveşte densitatea la 100 ha teren, România s-a aflat pe locul nouăsprezece fiind urmată de Slovacia, Lituania și Bulgaria.

Unde se mai produce carne de porc în România

Pe județe, mai sunt doar trei zone unde s-au produs peste 20.000 de tone în viu, respectiv Timiș, Arad, Bihor, acolo unde operează și cei mai mari jucători de pe această piață. Cel mai mare producător este Smithfield, care produce în jur de 1 milion de porci anual în  49 de ferme proprii și altele în parteneriat cu fermieri locali, în Timiș și Arad.

De asemenea, produccții mai mari, între 14.000 și 20.000 de tone mai sunt în Hunedoara și Neamț.

Citește

 

Te-ar mai putea interesa și
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit, avertizează specialişti în......
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...