Aproape 20 de state UE au avertizat Budapesta că sprijinul pentru Ucraina rămâne o prioritate și sub președinția ungară a Consiliului Uniunii Europene

Circa 20 de ţări membre UE au avertizat, marţi, Budapesta că sprijinul pentru Ucraina trebuie să rămână o prioritate pentru blocul european sub preşedinţia ungară a Consiliului UE, unele exprimându-şi "furia" şi "dezamăgirea" după vizita premierului ungar Viktor Orban la Moscova, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - mar, 16 iul. 2024, 16:45
Aproape 20 de state UE au avertizat Budapesta că sprijinul pentru Ucraina rămâne o prioritate și sub președinția ungară a Consiliului Uniunii Europene

În ultimele zile au apărut neînţelegeri între instituţiile europene şi preşedinţia semestrială a Consiliului UE, deţinută de la 1 iulie de Ungaria. Tensiunile erau încă palpabile marţi la Bruxelles, în timpul unei reuniuni a miniştrilor europeni de finanţe.

„Faptul că Orban a mers să-l vadă pe Putin la Moscova este o insultă nu numai la adresa Ucrainei, ci şi a tuturor celorlalte 26 de state membre”, a declarat ministrul suedez de Finanţe, Elisabeth Svantesson, declarându-se „furioasă” şi „extrem de întristată”.

„Preşedinţia ungară a început prin a fi un cavaler diplomatic solitar pe care l-am primit cu mare dezamăgire”, a spus omologul său german, Christian Lindner. „În Ucraina, sunt apărate pacea şi libertatea întregii Europe. Ungaria ar trebui să ştie cine sunt prietenii ei adevăraţi”, a mai spus el.

Ministrul ungar de Finanţe, Mihaly Varga (foto), a prezentat marţi şapte dintre priorităţile ţării sale pentru Uniunea Europeană, între care competitivitatea, demografia, consolidarea capacităţilor de apărare şi acţiunea împotriva imigraţiei ilegale, însă nu a menţionat Ucraina, gest criticat de circa 20 de ţări membre UE, printre care Franţa, Spania, Italia, Polonia, Grecia şi, mai ales, ţările baltice.

„Suntem mai puternici atunci când suntem uniţi în sprijinul nostru pentru Ucraina şi acest subiect trebuie să rămână o prioritate pe agenda noastră”, a avertizat ministrul olandez de Finanţe, Eelco Heinen.

„Desigur, suntem pregătiţi să asigurăm schimburi regulate de opinii cu privire la impactul economic şi financiar al războiului din Ucraina”, a răspuns simplu Mihaly Varga.

Ungaria ocupă de la 1 iulie preşedinţia semestrială a Consiliului UE, funcţie de coordonare a lucrărilor legislative care nu o autorizează să se exprime în numele blocului comunitar pe scena internaţională.

Or, vizita lui Orban la Moscova încă din primele zile ale preşedinţiei ungare a Consiliului, în dezacord cu politica UE de izolare a Rusiei, nu a fost în niciun caz coordonată cu alţi lideri europeni.

În semn de protest, Comisia Europeană a anunţat luni seara că comisarii săi nu vor participa la numeroasele reuniuni planificate în Ungaria până la sfârşitul anului.

„Preşedinţia ungară rămâne angajată în cooperarea sinceră cu toate statele membre şi cu toate instituţiile”, a spus Mihaly Varga, spunând că este „absolut sigur” că evenimentele planificate în Ungaria vor beneficia de un „nivel ridicat de participare”.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...