Putin cere controlul asupra minării de criptomonede, din cauza consumului mare de energie pe care-l implică

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat miercuri asupra "creşterii necontrolate" a consumului de energie electrică necesară minării criptomonedelor în Rusia, parlamentarii ruşi urmând să se pronunţe în curând asupra unei reglementări stricte a acestui sector în plină expansiune, informează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 17 iul. 2024, 18:46
Putin cere controlul asupra minării de criptomonede, din cauza consumului mare de energie pe care-l implică

Rusia este unul dintre cei mai importanţi producători mondiali, alături de Statele Unite şi Kazahstan, în activitatea de „minare”, operaţiune care constă în efectuarea unei serii lungi de calcule având ca rezultat producerea unei unităţi de criptomonedă. Însă aceste calcule necesită echipamente informatice puternice şi implică astfel un consum colosal de energie.

„Ce este alarmant? Creşterea necontrolată a consumului de electricitate pentru minare de criptomonede, (care) poate conduce la o penurie de electricitate în anumite regiuni”, a avertizat Vladimir Putin la o şedinţă de guvern unde a fost discutat acest subiect.

„Acest lucru a fost deja observat în regiunile (siberiene) Irkuţk, Buriatia, Transbaikalia”, a continuat el, considerând că este vorba despre o problemă „acută şi plină de consecinţe” pentru anumite companii şi oraşe.

Potrivit preşedintelui rus, „aproape 1,5% din consumul total de electricitate” al Rusiei este destinat minării de criptomonede, procent care „continuă să crească”.

Deputaţii din Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, vor examina pe 23 iulie un proiect de lege privind reglementarea criptomonedelor. Potrivit textului, din care presa rusă a publicat extrase, urmează să fie limitată circulaţia criptomonedelor în Rusia, cu scopul mai ales de a combate operaţiunile de spălare de bani.

Astfel, numai anumite persoane sau companii înregistrate într-un registru special ţinut de autorităţi vor avea dreptul de a efectua operaţiuni cu criptomonede, iar guvernul va putea interzice orice minare de criptomonede într-o regiune anume în cazul unei presiuni prea mari asupra reţelei electrice a acesteia.

Pe de altă parte, Vladimir Putin a mai spus miercuri că doreşte „introducerea rublei digitale pe scară largă” în economie, după mai multe luni de teste.

Această monedă digitală, emisă direct de Banca Centrală a Rusiei (BCR), este văzută de observatori drept una dintre alternativele Moscovei la sistemul global de plăţi SWIFT – din care băncile sale au fost în mare parte excluse prin sancţiunile impuse Rusiei după lansarea invaziei în Ucraina -, care i-ar putea facilita tranzacţiile cu partenerii săi externi.

Te-ar mai putea interesa și
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă OMV, deţinută parţial de stat, şi gigantul energetic rus Gazprom cu......
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...