Burduja vorbește despre prelungirea termenelor de funcționare ale centralelor electrice pe cărbune. Totul trebuia închis până în 2032

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, spune că va face “tot ceea ce este posibil” pentru prelungirea duratei de viață a termocentralelor pe cărbune, în contextul în care, în această perioadă caniculară cu un consum crescut, sunt fepornite grupuri pe cărbune pentru că producția națională nu acoperă consumul in orele de vârf.
Mihai Nicuţ - joi, 18 iul. 2024, 21:44
Burduja vorbește despre prelungirea termenelor de funcționare ale centralelor electrice pe cărbune. Totul trebuia închis până în 2032

“În aceste zile, cărbunele ne-a fost din nou de mare ajutor și trebuie să o spunem răspicat. Pentru securitatea energetică a românilor, vom face tot ceea este posibil pentru a prelungi termenele pentru funcționarea termocentralelor pe cărbune și continuarea exploatărilor miniere. Am început deja acest demers la Bruxelles încă de anul trecut, cu onestitate și responsabilitate, și îl vom continua, cu toate argumentele pe masă. Securitatea energetică a României nu este negociabilă. Este prioritate zero. Prin noi înșine înseamnă să valorificăm potențialul energetic al României pentru români”, a scris Burduja pe pagina sa de facebook.

“Am căutat în aceste zile toate soluțiile posibile pentru a crește producția de energie electrică, în condițiile în care avem niveluri ridicate de consum. La această oră, consumul este de peste 8200MW. Și e important să acoperim cât mai mult din acest consum din producția proprie pentru a nu apela la importuri mai mari.

Un gând special pentru oamenii minunați de la Complexul Energetic Oltenia (CEO) și din Valea Jiului. Depășim la această oră 1250MW producție în termocentralele pe cărbune. În condiții tehnice deosebit de dificile, cu multe echipamente vechi, la temperaturi caniculare, echipele de specialiști au găsit mereu soluții. Au repornit grupuri, au rezolvat în timp record avariile apărute, au muncit ore suplimentare pentru a da României energie. Paroșeniul funcționează bine, la CEO avem patru grupuri în funcțiune și mâine vom avea cinci (două la Turceni, două la Rovinari, unul la Ișalnița)”, a mai spus Burduja.

Pentru clarificarea contextului, e bine să citiți și acest text:

Cărbunele revine. Burduja anunță operarea cu “cinci grupuri și jumătate” la CE Oltenia, alături de centrala Paroșeni și, posibil, grupuri repornite la Electrocentrale Craiova

România va renunța la utilizarea cărbunelui la orizontul anului 2032, potrivit angajamentelor asumate, prin închiderea treptată a grupurilor, în acest sens fiind aprobat și co-finanțat programul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie electrică în centrale pe cărbune.

În aprilie, Burduja spunea că instituția lucrează la un act normativ pentru introducerea rezervei de capacitate, un mecanism prin care ar urma să fie plătită disponibilitatea unor grupuri energetice pentru ca acestea să producă atunci când e nevoie de ele. Ar fi o “soluție pe termen puțin mai lung” pentru energia electrică produsă din cărbune, a spus atunci ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...