Forţa Civică cere CNSAS să verifice dacă Laszlo Tokes a colaborat cu Securitatea

Partidul Forţa Civică a solicitat Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) să comunice dacă a colaborat cu fosta Securitate europarlamentarul Laszlo Tokes, preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor, transmite Mediafax.
Economica.net - Dum, 18 dec. 2011, 09:53

„Solicităm acest lucru deoarece Laszlo Tokes ocupă în prezent un loc în Parlamentul European şi a fost ales recent în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania de către Adunarea Naţională a Delegaţiilor Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania”, se arată în comunicarea, către CNSAS, a Partidului Forţa Civică, remisă duminică presei.

În noiembrie anul trecut, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele PC Bogdan Diaconu susţinea că Laszlo Tokes ar fi colaborat cu fosta Securitatea, indicând un angajament şi o notă informativă din 11 septembrie 1975, respectiv 19 noiembrie 1982 ale lui Ladislau Tokes, care ar fi numele real al europarlamentarului. Diaconu mai spunea că PC va cere lămuriri de la CNSAS.

Conform lui Bogdan Diaconu, declaraţia din 1975 precizează că Ladislau Tokes se angajează să se abţină de la fapte şi acţiuni ostile regimului RSR şi să prevină şi pe alţii să comită asemenea acţiuni, în angajamentul din 1982 acesta se obligă să aducă la cunoştinţa organelor de securitate toate datele şi informaţiile legate de redactarea şi difuzarea revistei „Ellenpontok”, iar nota informativă se referea la doi studenţi bursieri originari din Olanda şi mai mulţi studenţi de etnie maghiară de la Institutul Teologic din Cluj-Napoca din perioada 1971-1974.

În 11 decembrie 2011, Laszlo Tokes a fost reales în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, de cei aproape două sute de delegaţi ai Adunării Naţionale a CNMT, pentru un mandat de un an.

Te-ar mai putea interesa și
În sfârșit, prețul gazelor începe să scadă în Europa
În sfârșit, prețul gazelor începe să scadă în Europa
Prețurile gazelor naturale pe piața europeană s-au stabilizat și au înregistrat o tendință de scădere în ultimele zile, indicele de referință de la hubul olandez TTF coborând la 47,21......
Ucraina își duce afacerile mai la Vest după ce s-a extins în Polonia, România, Cehia și Austria
Ucraina își duce afacerile mai la Vest după ce s-a extins în Polonia, România, Cehia și Austria
Ucrainenii care și-au extins afacerile în Europa după invazia Rusiei din februarie 2022 își schimbă acuma atenția ...
Polonia este pregătită să furnizeze energie electrică pentru Ucraina
Polonia este pregătită să furnizeze energie electrică pentru Ucraina
Polonia este pregătită să furnizeze energie electrică Ucrainei, a declarat marţi ministrul climei şi mediului din această ...
Trump pare interesat ca SUA să preia Groenlanda, aflată acum în posesia Danemarcei
Trump pare interesat ca SUA să preia Groenlanda, aflată acum în posesia Danemarcei
Trump junior, fiul lui Donald Trump face o vizită privată în Groenlanda, dar semnalează interesul crescut al președintelui ...