Contractul pentru finalizarea drumului de legătură A1 – DN 69 a fost semnat vineri

Contractul pentru finalizarea Drumului de legătură Autostrada A1 (Arad - Timișoara) - DN 69 este semnat astăzi la Timișoara, a anunțat vineri ministrul Transporturilor într-o conferință de presă la Prefectura Timiș.
Anemona Andone - vin, 19 iul. 2024, 13:15
Contractul pentru finalizarea drumului de legătură A1 - DN 69 a fost semnat vineri

Potrivit lui, acest nou drum, cu o lungime de aproape 10 km (9.90 km), va avea profil de drum național cu 4 benzi de circulație, iar construcția lui trebuie finalizată în 12 luni.

Constructorul român are la dispoziție 235,88 milioane de lei (fără TVA), asigurați prin Programul Transport, a mai transmis Grindeanu pe pagina proprie de Facebook.

Acest contract a fost câștigat de compania ARL Cluj, deținută de Strabag.

Contractul anterior (semnat în 2021) a fost reziliat cu antreprenorul italian (la stadiul fizic de 25%), din cauza întârzierilor foarte mari în execuție (contractul trebuia finalizat în septembrie 2023).

În urma rezilierii, constructorul italian Todini a primit certificat negativ și i-a fost reținută garanția de bună execuție.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici și a alocat aproape 1,65 de miliarde de lei pentru electrificarea liniei de cale ferată Răduleşti – Giurgiu Nord
Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici și a alocat aproape 1,65 de miliarde de lei pentru electrificarea liniei ...
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, printr-o hotărâre, indicatorii tehnico-economici şi alocarea sumei de 1,649 de miliarde de lei pentru demararea lucrărilor de electrificare a liniei de......
Statele Unite resping în mod categoric decizia CPI de a emite mandate de arestare pe numele lui Benjamin Netanyahu și Yoav Gallant
Statele Unite resping în mod categoric decizia CPI de a emite mandate de arestare pe numele lui Benjamin Netanyahu și Yoav ...
"Statele Unite resping în mod categoric decizia Curţii (Penale Internaţionale, CPI) de a emite mandate de arestare împotriva ...
SUA impun sancțiuni împotriva a 50 de bănci rusești, pentru a le limita accesul la sistemul financiar internațional
SUA impun sancțiuni împotriva a 50 de bănci rusești, pentru a le limita accesul la sistemul financiar internațional
Executivul american a anunţat joi o serie de sancţiuni ce vizează circa 50 de bănci ruseşti pentru a limita "accesul ...
Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene cu 723 de milioane de lei
Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene cu 723 de milioane de lei
Bugetul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene a fost suplimentat, joi, de Guvern cu 723 de milioane de lei ...