Primele contre pe marginea ideii de referendum pentru împărțirea taxelor în București. Ce-i spune Ciucu lui Nicușor Dan

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a declarat, sâmbătă, că ideea primarului general Nicuşor Dan privind convocarea unui referendum pe tema împărţirii banilor între Primăria Capitalei şi sectoare este "un non-sens", el apreciind şi că edilul Capitalei ar trebui să prezinte în primul rând o strategie referitoare la împărţirea atribuţiilor între PMB şi primăriile de sector.
AGERPRES - sâm, 20 iul. 2024, 23:27
Primele contre pe marginea ideii de referendum pentru împărțirea taxelor în București. Ce-i spune Ciucu lui Nicușor Dan

Într-un interviu pentru Digi 24, Ciucu a afirmat în acest sens că „e foarte uşor să te duci să ceri mai mulţi bani”, dar că primii paşi vizaţi de primarul Nicuşor Dan ar trebui să fie întocmirea unei strategii de venituri, a unei strategii de reformă şi a unei strategii de creştere a capacităţii administrative. Potrivit lui Ciucu, primarii de sector ar trebui consultaţi la rândul lor în ce priveşte strategia de repartizare a atribuţiilor, iar în cazul în care s-ar ajunge la un acord în acest sens cu Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), reforma ar putea fi promovată prin Parlament.

„Dar să ceri mai mulţi bani pentru acelaşi lucru, fără să faci niciun fel de schimbare… doar vei cheltui mai mulţi bani, fără să produci efecte reale în viaţa oamenilor, în calitatea serviciilor publice. Unu la mână – o lege naţională, cum este cea a finanţelor publice, nu poate fi schimbată prin referendum local. Deci în sine este un non-sens. Doi la mână – să vii doar să ceri bani, fără să te gândeşti să vii cu o strategie sau cu un document, un policy paper, cum se face afară, în care să faci un proces consultativ, inclusiv cu primarii aleşi şi să zici aşa: ‘Hai să facem o nouă matrice şi să vedem ce servicii publice trebuie să fie livrate de ce primărie’… Recomand aici policy paper-ul, singurul pe care îl ştiu eu, propus de fosta consilieră generală USR Roxana Wring”, a spus el.

Totodată, Ciprian Ciucu a apreciat că Bucureştiul nu îşi valorifică spaţiul public şi că în prezent ocuparea spaţiilor private ale Municipiului Bucureşti se realizează „netransparent”. El a criticat lipsa unui plan de reformă la nivelul Municipalităţii.

„Bucureştiul are nevoie de un primar care să conştientizeze nevoia de a avea o strategie – să îşi ia o firmă, nu ştiu… – să îi facă o strategie pentru venituri. E foarte umilitor şi ciudat doar să stai cu mâna întinsă la Guvern şi să spui că nu îţi dau bani. E nevoie în acest moment de o strategie pentru venituri, pentru a valorifica spaţiul public, şi de reorganizare. Folosim aceleaşi instituţii pe care le aveam înainte să vină Oprescu primar, în mare. Erau peste 90 pe vremea doamnei Firea; s-au mai tăiat câteva, foarte puţine, companii municipale şi mai avem în jur de 78-80 de instituţii. Raţiunea de a fi a unei instituţii publice este direct proporţională cu binele pe care îl produce în societate”, a spus Ciucu.

El a mai declarat că ultima dată când a discutat cu primarul general a fost cu ocazia unui podcast desfăşurat în perioada campaniei electorale. Ciucu a mai precizat că Primăria Capitalei şi Primăria Sectorului 6 comunică la nivel de directori, dar a dat de înţeles că nu are o comunicare directă cu Nicuşor Dan, deşi l-a „tot sunat”. Totodată, Ciucu a afirmat că nu îşi doreşte un mandat de primar general şi că peste patru ani vrea să candideze tot la Primăria Sectorului 6.

„Eu îmi doresc o relaţie bună – nu doar normală, ci bună – cu primarul general. E normal să îmi doresc o relaţie bună, indiferent de persoana lui; că este Nicuşor Dan, că este altcineva… Eu, ca primar de sector, la modul foarte sincer vă zic, mi-aş dori foarte mult să am o relaţie bazată pe încredere, deschisă, transparentă cu primarul general, inclusiv cu domnul Nicuşor Dan. I-am mai zis: nu vreau să îi iau locul. Nu este scopul meu să îl atac, nu este treaba mea să îl atac”, a spus el.

În ce priveşte rezultatele obţinute de PNL Bucureşti la alegerile locale, Ciucu a opinat că la nivelul organizaţiei nu ar trebui organizate alegeri interne în acest moment. El a opinat că funcţia de lider al organizaţiei bucureştene este o poziţie „lipsită de conţinut şi de formă”, nu doar la PNL, ci şi la PSD şi „parţial” şi la USR, deoarece, conform statutelor, conducerea organizaţiei „nu are puterea de a impune decizii mai jos”.

„Nu cred că PNL Bucureşti are nevoie acum de alegeri şi de reorganizare şi de toată nebunia care este subsecventă unui astfel de gest. (…) În acest moment nu cred că există cineva care să aibă o capacitate mai bună de a reface tot angrenajul electoral, pentru ca în foarte, foarte scurt timp să schimbe fundamental sau spectaculos lucrurile în Bucureşti”, a mai spus Ciprian Ciucu.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...